SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Mamă a 5 copii batjocorita pe plajă pentru că e PLINUTĂ. Reacția pe care a avut-o a emoționat pe toată lumea!




O mamă a fost luată la mișto pe o plajă de mai mulți tineri, pe motiv că este prea grasă. Canadiana, mamă a cinci copii, le-a adresat acestora o scrisoare deschisă pe Facebook, care a fost preluată de presa din toată lumea.

”Aceasta este o scrisoare deschisă adresată celor doi băieţi şi fetei care au hotărât să chiulească astăzi de la serviciu şi să vină la plajă, pentru a se relaxa la soare, să se bucure de apă şi să bea câteva beri.

Îmi pare rău că prima mea încercare din ultimii 13 ani de a mă bronza în bikini în public v-a provocat dezgust. Îmi pare rău că burta mea nu este suficient de plată şi strâmtă. Îmi pare rău că abdomenul meu este acoperit de cicatrice.

Nu îmi pare rău de corpul meu, care a găzduit, protejat, dat naştere şi crescut CINCI fiinţe umane fabuloase, sănătoase, inteligente şi minunate.

Vreau să ştiţi că mi-am ţinut capul sus în timp ce v-aţi bătut joc de mine, prefăcându-mă că ceea ce ziceţi nu mă afectează, însă am plâns în maşină, în drum spre casă. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi stricat ziua. Oameni ca voi fac ca lumea aceasta să fie urâtă”, a scris femeia.

”Nu mă pot abţine să nu îmi pară rău pentru femeile care într-o zi vă vor purta copii şi vor deveni dezgustătoare în ochii voştri, pe măsură ce corpurile lor se vor schimba în timpul procesului miraculos al sarcinii. Pot doar să sper că într-o zi veţi realiza că cicatricele mele sunt nişte lucruri de care trebuie să fii mândru, nu să îţi fie ruşine”, a mai adăugat ea.

Mesajul ei a strâns peste un milion de aprecieri şi a fost distribuit de peste 200.000 de ori, potrivit wfla.com.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

17 familii care nu vor uita niciodată de Crăciun datorită cadourilor pe care le-au primit 37



Paducea Mociar, un loc de basm din Romania. Este cea mai frumoasa si mai veche padure de la noi din tara 153





13 trucuri asiatice care merită adoptate de toata lumea 1234



De unde vine expresia „Colac peste pupăză"? 121



Andreea Ibacka a născut. Prima poză din maternitate: Ce nume dubios a ales Cabral pentru fetița lor: 1677



Alex Conu a uimit o lumea intreaga cu fotografia care i-a adus un premiu la unul dintre cele mai importante concursuri!! 40



16 Oameni obișnuiți care au Superputeri neobișnuite 177



15 Imagini ciudate unde nu avem nici o idee ce se întâmplă 953



15 imagini care ne arata cum este simpla fericire omenească într-o relație 1120



15 barbati care cu siguranta stiu ce inseamna sa ai o sotie cu simtul umorului 1089




SuperClipuri.com 2025