SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Româncă din Germania, despre lucrătorii sezonieri care fac probleme: „Condiţiile sunt mult mai bune. Nu i-a obligat nimeni să vină“




Muncitorii sezonieri români aflaţi la muncă în Germania, la cules de sparanghel sau căpşuni, sunt o categorie de cetăţeni care au putut pleca din ţară în perioada stării de urgenţă. Mulţi dintre aceştia nu s-au putut adapta la situaţia întâlnită la faţa locului şi, fie au refuzat să lucreze, fie au plecat.

 

 
Cele mai gustoase recete din toată România!!
Grup Public · 15 membri
Înscrie-te în grup
 

România oferă în fiecare an zeci de mii de muncitori sezonieri, care au putut să plece în ţările din vestul Europei chiar şi în perioada stării de urgenţă. Date fiind condiţiile excepţionale determinate de pandemia de COVID 19, sezonierii est-europeni au fost primiţi cu multă căldură în aceste ţări. Foarte probabil, o mare parte a recoltei ar fi rămas pe câmp dacă nu exista posibilitatea ca muncitorii sezonieri să plece din România şi din celelate ţări din centrul şi estul Europei.  Mulţi dintre românii ajunşi în Germania nu s-au adaptat, însă, noilor condiţii şi au refuzat să muncească sau, pur şi simplu, au plecat din spaţiile de cazare puse la dispoziţie de fermierii germani. Fiecare muncitor a trebuit să stea 14 zile în izolare, perioadă în care a ieşit şi la muncă pe câmp. Cei care au plecat au riscat să primească amenzi mari pentru că nu au respectat perioada de izolare.   Andreea se află de 10 ani în Germania şi lucrează în domeniul agriculturii cu români, dar şi muncitori de alte naţionalităţi, care ajung în această ţară la munci agricole. Tânăra cunoaşte în detaliu situaţia din acest domeniu şi spune că fermierii germani nu s-au mai confruntat cu o astfel de situaţie. ”Spre deosebire de anii trecuţi condiţiile de cazare au fost mult îmbunătăţite ca urmare a epidemiei. Au existat foarte multe controale ale autorităţilor pentru ca drepturile muncitorilor sezonieri să fie respectate. Pentru prima dată au acces şi la produse de igienă. Cu toate acestea, unii dintre angajaţi nu au înţeles şi au provocat numeroase probleme”, spune tânăra româncă. O parte dintre aceştia au refuzat să iasă pe câmp la muncă şi au plecat din spaţiile de cazare, încălcând perioada de izolare de 14 zilie impusă de autorităţile germane.  

Cel puţin 6.000 de euro în două luni şi jumătate În general, sezonierii sunt plătiţi la oră, tariful minim fiind de 9 euro. În funcţie de firma care a realizat angajările, costul mesei şi al cazării poate fi inclus în acest tarif sau poate fi extra. De asemenea, tot în funcţie de negocierea cu firma angajatoare, costul transportului din România şi până în Germania poate fi suportat de muncitorul sezonier sau de către angajator. În general, oamenii sunt cazaţi în containere, iar camerele au între 2 şi 4 paturi. Dacă sunt mai mulţi membri ai aceleiaşi familii, aceştia sunt cazaţi împreună.    ”Majoritatea românilor care vin sunt foarte harnici. Sunt muncitori care vin de peste 10 ani şi lucrează foarte bine. Probleme sunt cu cei care vin pentru prima dată, care probabil nu au înţeles de acasă ceea ce trebuie să facă şi cum vor fi cazaţi. Munca este grea, dar nu i-a obligat nimeni să vină. Ei au decis, iar dacă vor să fie plătiţi trebuie să iasă pe câmp la muncă”, a completat Andreea. În general, o zi de muncă a unui sezonier începe dimineaţa devreme. Oamenii sunt transportaţi pe câmp, aflat la maximum 50 de kilometri de locul de cazare, unde lucrează până la amiază, când se oferă masa de prânz, caldă, adusă în regim de catering. Ulterior, cei care doresc continuă să muncească până după-amiază, iar cei care nu mai vor să lucreze se deplasează spre spaţiul de cazare. Pentru ca efortul deplasării în Germania să merite din punct de vedere financiar, un muncitor sezonier ar trebui să lucreze minumum 10 ore pe zi. În două luni jumate – trei luni, câştigul net este de cel puţin 6.000 de euro, respectiv aproape 30.000 de lei.   „Parcă ar căuta mila cuiva“ Românii care lucrează în acest sistem de mai mulţi ani sunt nedumeriţi de evoluţia situaţiei în acest an şi susţin că, cel mai probabil, muncitorii au venit cu alte aşteptări din ţară. Spun că este nedrept ca sezonierii să fie catalogaţi drept ”sclavi”, în condiţiile în care ei singuri au semnat contractele şi au decis să plece din ţară pentru a lucra în agricultură. De asemenea, susţin că este nedrept ca această anatemă să fie pusă asupra tuturor muncitorilor români având în vedere că marea majoritate respectă contractele, sunt mulţumiţi de condiţii şi lucrează la fel ca în fiecare an. Şocul este cu atât mai mare cu cât doar românii au provocat scandaluri, ceilalţi munitori sezonieri din estul Europei neavând niciun fel probleme. ”Sunt mulţi români care ripostează la condiţiile oferite. Mulţi pleacă fără să respecte perioada de 14 zile de izolare. Merg în oraşe, în magazine, deşi acest lucru este interzis în timpul celor două săptămâni de izolare. Sunt liberi să plece, pentru că nu îi ţine nimeni cu forţa, dar, astfel, riscă amenzi din partea autorităţilor. Suntem dezamăgiţi pentru că doar românii au simţit că sunt nedreptăţiţi. Parcă caută mila cuiva. Ne aşteptam să facă probleme muncitorii din alte ţări”, a completat românca din Germania.   În acest an, numărul românilor care au mers să muncească în agricultură este mai mic cu 40 la sută faţă de anii anteriori. ”Nu îi obligă nimeni să rămână dacă nu vor, doar că nu se poate plăti contravaloarea transportului spre România dacă nu îşi respectă contractul. Aici toată lumea munceşte”, a mai spus Andreea.   Pandemia de COVID-19 a schimbat programul de lucru inclusiv în fermele din Germania unde se lucra zi de zi. În multe ferme, duminica nu se mai lucrează, iar angajatorul a cumpărat echipamente de protecţie sanitară pentru angajaţi. 

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

O casa ieftina si izolata termic a fost inventata de un roman!! Aceasta este gata in doar 6 zile! 497



18 fotografii care dovedesc ca pisicile sunt amuzante chiar daca nu fac mare lucru 56





Omul de afaceri care a tipărit 3 milioane de afişe cu mesajul „România vrea autostrăzi“: „Vinovaţi pentru că eu risc să crăp pe drumuri în 2020 sunt 20 oameni“ 948



Arsenie Boca: „Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă“ 272



Marea Neagra nu va mai fi NEAGRA! Imagini spectaculoase oferite de NASA! Marea Neagră se colorează în turcoaz. 377



Felicitări! O tânără poliţista a făcut un gest de milioane pentru un bătrân care vrea să moară în propriul pat! Gestul ei a fost unul fabulos 35



Nu lua totul personal, oamenii cu energie negativă, se luptă cu ei înșiși 69



16 Fotografii cu celebritati purtand aceleasi haine ... si nu putem decide cine le-a purtat ​​mai bine 1284



15 persoane capabile să rezolve orice fel de problemă 28



5 obiceiuri zilnice care pot dăuna sănătății tale: Toți îl avem pe al doilea și nu știm cât de mult dăunează: 604




SuperClipuri.com 2024