Terapeuții au explicat care sunt îngrijorările copiilor, în funcție de vârstă

Noi, adulții, nu suntem singurii care se luptă cu frici și griji, și copiii o fac.

Terapeuții spun că preocupările copiilor tind să difere, în funcție de grupele de vârstă sau etapele de dezvoltare.

„De ce își fac griji copiii?”

După cum poate atesta orice părinte, copiii au temperamentul lor. Unii copii sunt mai relaxați, în timp ce alții sunt mai îngrijorați; unii sunt critici, unii nu sunt și așa mai departe.

Anxietatea este într-adevăr o problemă numai dacă interferează cu dezvoltarea cognitivă, emoțională sau socială a copilului. (Poate fi greu să detectezi acest comportament, deci dacă observi indicii subtile, cere părerea unui psiholog sau unui medic.)

Iată care sunt fricile copiilor, în funcție de vârstă!

– separarea de părinți

Iată de ce: Până la vârsta de 8-10 luni, copiii cred că dacă un părinte pleacă pentru un moment, el dispare pentru totdeauna. De exemplu, când ieși din cameră, copilul tău crede că ai plecat pentru totdeauna! Apoi înțelege că eși undeva și începe să simtă frica de separare. Te iubește, la urma urmei!

– Zgomote puternice

Iată de ce: Creierul copilului este foarte sensibil la supraîncărcarea informațiilor senzoriale. Un zgomot puternic (sau senzația de „uimire”) îi va trimite creierul delicat o frică.

– Frica de întuneric / de a fi singur noaptea

Iată de ce: Copiii, la această vârstă, nu pot separa fantezia de realitate (cu toate aceste costume Batman și Superman…) Oricum, dacă un copil asociază întunericul cu ceva înfricoșător, probabil că va veni să doarmă cu tine în pat, noaptea.

– Oameni în costum (Mos Craciun, Iepurașul de Paște, etc.)

Iată de ce: dacă există o temă comună în rândul copiilor, este aceasta: copiii nu se simt confortabil cu cei necunoscuți. Un bărbat mare, într-un costum roșu, barbă albă și o căciulă roșie nu-i va impresiona prea mult. De fapt, probabil că nu le va plăcea … deloc.

Frica de străini, întuneric, singurătate și alte lucruri aflate în afara controlului lor, domină foarte mult grijile copilului până la vârsta de 6 sau 7 ani. Apoi, copiii încep să se teamă de aceste lucruri până la vârsta de 11 sau 12 ani:

– Să stea singur acasă

– Să fie respins

Iată de ce: Copiii se confruntă cu ideea că este o lume mare în afara casei și sunt îngrijorați. Adânc înrădăcinată în subconștientul nostru este cunoașterea faptului că suntem, prin natura noastră, animale sociale.

– Ceva rău se întâmplă cu cei cărora le pasă

Iată de ce: Copiii încep să înțeleagă – la un anumit nivel – că trecerea în neființă este inevitabilă. Ca atare, ei ar putea să înceapă să se gândească la ceva grav care se întâmplă cuiva pe care îl iubesc.

– Imaginea lor

Iată de ce: Adolescența este atunci când începem să ne punem întrebarea „Cine sunt eu și ce fac aici?” La această vârstă, copiii încep să înțeleagă pe deplin importanța interacțiunilor sociale, trecând de la un sistem de sprijin bazat pe familie, la cel social.

– notele sau performanțele lor

Iată de ce: Adolescenții încep să înțeleagă consecințele eșecului – și acest lucru poate genera un pic de teamă.