SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Studiile arată că pomii au sentimente!




Conform dovezilor științifice, copacii sunt mult mai inteligenți decât ne-am imaginat vreodată.

Peter este un cercetător german, care nu numai că iubește copacii, dar și-a dedicat toată viața studierii lor.

El este, de asemenea, un expert în cultivare și autor al studiului „Copacii inteligenți”, alături de Suzanne Simard, ecologist al Universității din British, Columbia.

Autorul susține că pomii dețin ceva asemănător cu ceea ce noi numim bătăi ale inimii.

Dr. Andras, de la Universitatea Aarhus, Danemarca, a folosit o tehnică de scanare, cu laser, pentru a măsura locația precisă a ramurilor și frunzelor a 22 de specii de copaci și arbusti.

În anul 2015, a publicat observații privind cicluri substanțiale de mișcare neașteptate.

Știința a constatat, de asemenea, că unii copaci își înalță și își coboară ramurile, de mai multe ori, pe parcursul unei singure nopți, indicând un ciclu de transport de apă și de zahăr, ca versiunea proprie a bătăilor inimii.

Într-o declarație, Andras a explicat:

În timpul nopții, unii copaci își coboară ramurile cu până la 10 centimetri, înainte de a le ridica din nou, odată cu apariția soarelui. Acesta este un proces atât de lent și subtil, încât până de curând, se credea că doar câteva specii o fac, acum s-a aflat că este mai răspândit decât credeam.

În mod deosebit, o magnolie (Magnolia Grandiflora) trece prin trei cicluri complete de reglare a ramurilor, indicând astfel schimbarea presiunii apei și, prin urmare, pompând energie în timpul nopții.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

Utilizatorii de internet au decis să împărtășească cu noi lucruri unice pe care le-au găsit întamplător 77



Nu ne putem despărți de un partener sufletesc 145





Problema simpla care da batai de cap adultilor. Unde SE INCURCA cei care gresesc raspunsul? 888



21 de metode prin care supermarket-urile incearca sa ne pacaleasca 2218



9 moduri simple prin care putem diferentia un parfum autentic de unul fals 1164



Numai cei mai atenți oameni sunt capabili să găsească toate diferențele în aceste 8 imagini 5391



24 de poze cu umbre care au creat un Univers paralel 3900



6 lucruri pe care doar piloții le observă atunci când stau pe scaunele dedicate pasagerilor 55



(VIDEO)Bătaie cu bâte de Paște la Brașov!A vrut să-l calce cu mașina Polițiștii au scos pistoalele 9



Top 10 Cele mai Tragice Accidente din Istorie!! 2684




SuperClipuri.com 2025