SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Acestea sunt cele mai ciudate haine ! Ati purta asa ceva??




Moda este un obicei, o deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social.[1] Termenul de „la modă” se aplică de obicei unei persoane care poartă haine sau accesorii care fac parte din tendințele modei actuale, chiar dacă moda include mai multe ramuri. Moda se schimbă foarte repede; este suficient ca cineva să descopere ceva mai bun și mai frumos, după care toată lumea va vrea acel produs, moda schimbându-se cu o viteză incredibilă.

Prostul gust la haine este un lucru nasol, unii oameni chiar nu au bun simț! În căutarea de a căuta ceva unic și frumos, oamenii ajung să poarte haine care n-ar fi trebuit să vadă lumina zilei.

Se crede că primii „germeni” ai modei au apărut în Egiptul antic, odată cu apariția luxului și eleganței vestimentare de la curtea faraonilor. Această opinie este mai puțin plauzibilă întrucât este greu de crezut că atunci și acolo se schimbă forma, dimensiunea și culoarea veșmîntului în manieră și la intervale de timp ce caracterizează particularitățile modei, așa cum o cunoștem azi.

Asemenea condiții se configurează nu în lumea vechilor civilizații asiatice, ci în Europa secolului al XIV-lea, atunci când pe arena istoriei, Evul Mediu (din Europa Occidentală), începe să se destrame, deschizând porțile relațiilor de producție capitaliste acre vor marca nu numai o dezvoltare economică spectaculoasă, dar și înflorirea artei și culturii.

Acum omenirea va cunoaște unul dintre marile momente propusoare de cultură și civilizație, datorat Renașterii italiene. Renașterea va fi momentul, iar Italia va fi locul unde vor apărea primele manifestări ale modei. Acest privilegiu este revendicat în același timp de Franța, Spania și Anglia, fiecare pretinzîndu-și întâietatea.

Nu numai că oamenii se simt confortabil în dezastrele de haine pe care le poarta, ci sunt mândri de îmbrăcămintea lor!

Crezi că suntem prea asprii? Convinge-te singur. În această postare sunt ilustrate cateva fotografii îngrozitoare cu oameni care poartă rochii absolut ridicole.

Derulați și bucurați-vă de aceste piese vestimentare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

16 Oamenii care sunt prea ghinionisti să aibă o vacanță frumoasa 7345



O femeie i-a cerut unei studente să-i cedeze locul în autobuz. Raspunsul studentei este de respectat! 4527





20+ designeri care au cheia magică pentru crearea hit-urilor 103



Calvarul celor internați la Suceava. Infectați și neinfectați ținuți laolaltă, fără apă și mâncare. Pacientă: Nu ieși viu de aici! 27



Peste o mie de voluntari au plantat 17.000 de pomi într-o singură zi, în Timiș 9075



20 de alimente pe care le păstrăm în frigider chiar daca nu este nevoie 1334



12 Lucruri uimitoare care se puteau întâmpla doar pe planeta noastră 44



Un biochimist cere Guvernului creșterea masivă a capacității de testare COVID 12



21 de fapte stupide pe care oamenii le-au facut fara sa stea pe ganduri 914



25 de fotografii ireale. Veți fi foarte norocoși să le vedeți! 374




SuperClipuri.com 2024