Peste o mie de voluntari au plantat 17.000 de pomi într-o singură zi, în Timiș
Pe dealul de la Cralovăț, în Timiș, sâmbătă, în 16 martie, voluntarii au plantat fapte bune – 17.000 pomi, într-o acțiune care face parte din iniţiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat „Plantăm fapte bune în România”.
„Pe o ploaie măruntă, ce a căzut în reprize, aproximativ 1.200 de voluntari au plantat 17.000 de puieți forestieri de cer, frasin, paltin și cireș, pentru a preveni erodarea și alunecarea dealului în timp, dar și pentru a extinde pădurea din zonă. Apreciem efortul tuturor, mai ales pe o astfel de vreme, și mulțumim voluntarilor, unii fideli acțiunii noastre, că nu au renunțat și datorită lor plantația va prinde rădăcini” , a declarat Andreia Schneider, coordonator local Timiş.
Au fost prezente grupuri de voluntari organizați de la diferite instituții de ordine și siguranță publică, instituții pentru situații de urgență, facultăți, multinaționale, firme, ONG-uri și mai ales simpli cetățeni timișoreni, care au venit în număr foarte mare: voluntarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, Jandarmeria Română, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, Facultatea de economie și de Administrare a Afacerilor – UVT, Facultatea de Chimie Biologie – UVT, Flex Romania, Continental Automotive România, Hella România, Mewi, Litens, Daikin, SIXT, UnifiedPost, Wipro, KPMG, Kaufland.
Distribuie pe Facebook
|
10 copii care le-au dat părinților emoții 452
Acestea sunt cele mai bune trucuri pentru a vă păstra mașina curată și ordonată 302
12 semne pe care corpul le transmite atunci cand consumam prea mult zahăr 3198
14 trucuri vestimentare strălucitoare pe care orice femeie trebuie sa le stie 371
Catelul incearca sa-si recupereze patul furat de pisica! 126
21 de fotografii care arata cat de frumoasa era viata bunicilor noștri in tinerete 1219
Stapanii acestor animale de companie si-au batut joc de tunsorile lor! 310
14 fotografii în care veți vedea mai multe decât ceea ce există cu adevărat 150
17 logo-uri celebre care au o semnificație ascunsă pe care niciodată nimeni nu a reusit sa o remarce 416
10 celebrități ale căror imperfecțiuni sunt greu de observat 67