SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Două mii de grădinari colindă ţara şi oferă gratuit seminţe ca să salveze legumele şi fructele româneşti




Două mii de grădinari, membri ai asociaţiei ”Seminţe cu suflet” vor străbate şi în acest an toată ţara, începând din 19 ianuarie, organizând pieţe libere, unde vor oferi, gratis, seminţe tuturor celor care doresc să cultive şi să mănânce legume şi fructe româneşti, gustoase ca cele din copilărie, a declarat pentru AGERPRES preşedintele asociaţiei, Rodica Meiroşu.

„Noi, începând de sâmbătă, vom organiza pieţe de seminţe gratuite în toată ţara, din săptămână în săptămână. Deci, avem de organizat 11 pieţe, printre care şi Sibiul. Şi vor fi distribuite seminţe gratuite şi, dacă este posibil, venim şi cu plante, cu lăstari. Prin aceasta căutăm să promovăm şi să păstrăm seminţele vechi româneşti, cât încă le mai avem, soiuri cu gustul nostru vechi”, a explicat Rodica Meiroşu.

Prima piaţă de „seminţe cu suflet” din acest an va avea loc sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 10,00, la Facultatea de Horticultură din Bucureşti.

În pieţele organizate de aceşti grădinari se pot primi şi dărui seminţe de la legume, fructe, flori, plante medicinale autentice, româneşti.

„Eu vin la pieţe cu seminţe de la o sută de soiuri de plante, legume, fructe, plante medicinale, flori. Tot felul de seminţe pe care le cultiv în grădină”, a arătat Rodica Meiroşu.

O parte dintre seminţele care se vor găsi în aceste pieţe altfel provin şi de la preotul-cercetător Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Anul trecut, Papa Francisc a primit, în timpul vizitei efectuate de premierul Viorica Dăncilă, la Vatican, seminţe de la 10 soiuri de top, realizate de cercetătorii Staţiunii de cercetare legumicolă Buzău şi selectate de Costel Vânătoru.

În 9 februarie, pentru prima dată, o parte dintre aceşti legumicultori vor organiza un târg de seminţe şi la Sibiu, oraş care, în acest an, are statutul de Regiune Gastronomică Europeană. Târgul de seminţe va fi găzduit de Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu.

„Primul târg de seminţe se va numi „Seminţe de primăvară” şi va fi în 9 februarie, între orele 10.00 şi 18.00, în foaierul Bibliotecii Judeţene ASTRA, sediul nou. S-au anunţat până în acest moment, 25 de producători de legume, fructe şi flori din toată ţara, care vor oferi în regim gratuit, seminţe reproductibile din cele mai bune soiuri tradiţionale româneşti. Este ca o piaţă de seminţe şi informaţii despre grădinărit. Este pentru prima dată la Sibiu. Grupul acesta se numeşte „Seminţe cu suflet”. (…) Este important că acest grup generează un spaţiu colegial, este ca un fel de breaslă, care asigură existenţa şi distribuirea gratuită a seminţelor reproductibile şi a plantelor curate şi sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate şi apărarea biodiversităţii. Acest grup s-a cristalizat şi susţine dreptul oricărui cultivator, amator sau cu experienţă, de a avea acces la seminţe reproductibile, fără monopol”, a declarat purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, Anca Vasilescu.

În mod inedit, cei din Asociaţia „Seminţe cu suflet” oferă celor pasionaţi de grădinărit seminţe gratis.

„Mulţi se miră, pentru că, încă, în România mai sunt oameni care ştiu să dăruiască fără să ceară nimic în schimb. Dar scopul şi mesajul acestui grup este să înmulţească seminţele şi să le răspândească mai departe. (…) Aceste seminţe sunt pe cale de dispariţie şi noi căutăm să le răspândim şi să le înmulţim. Noi vrem oameni buni, pasionaţi de grădinărit. Avem 2.000 de membri cu care colindăm toată ţara. Avem 24 de pieţe organizate în ţară cu seminţe şi avem şi două festivaluri făcute anul trecut”, a spus Rodica Meiroşu.

Potrivit acesteia, cei care doresc să salveze seminţele soiurilor româneşti fac totul voluntar.

„Puteam şi noi să vindem, dar noi am început pe un grup de prieteni, cu schimb de seminţe, să ne întâlnim. Avem patru ani de când e acest grup format. A devenit cunoscut. Mă bucur că foarte multe familii vin cu copiii în braţe, vin să ia aceste seminţe pentru sănătatea lor şi a copiilor lor. Undeva, vreau să se ducă ştafeta mai departe, mai ales în rândul tinerilor, pentru că văd că foarte mulţi merg de la oraş la ţară să aibă o grădină. (…) Am ajuns în situaţia în care seminţele reproductibile o să dispară şi o să fim manevraţi şi manipulaţi să semănăm ce vrea piaţa. Noi dorim ca seminţele noastre româneşti să fie păstrate ca un tezaur”, a arătat preşedintele Asociaţiei „Seminţe cu suflet „, Rodica Meiroşu. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: Rodica C Meirosu/Facebook

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

Se dau bani pentru mii de români. Guvernul ar da câte 2.000 de euro dacă se îndeplinesc aceste condiții 231



Dacă nu puteți vorbi cu partenerul despre aceste 9 lucruri, relația voastră este sortită pierzaniei 1104





Examen de intrare in Politie 539



Cuptoarele cu microunde sunt periculoase! Uitati ce afecțiuni pot produce în corpul uman. 3946



13 SFATURI înțelepte de la un pediatru renumit, despre cum să crești copii sănătoși şi fericiți! 530



29 de fotografii reale care arata ca si cum ar fi fost facute într-un univers paralel 86



”Banii câștigați prin minciuni, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc...” 729



O modalitate simplă de a vă verifica sănătatea într-un minut 547



Isărescu: Plata impozitelor dă dreptul românilor să ceară statului spitale și autostrăzi 2470



„Mă numesc Maria, am 53 de ani, sunt căsătorită de 32 de ani, dar soțul meu și-a găsit o amantă mai tânără chiar decât fiicele noastre” 13297




SuperClipuri.com 2024