Înşelăciune cu măşti medicinale la o farmacie din judeţul Maramureș
Înşelăciune cu măşti medicinale la o farmacie din judeţul Maramureș Reprezentanții unei farmacii din Maramureș au fost înșelați de un pretins agent de vânzări, care promitea un transport de măști. Farmacia a livrat banii în cont, dar nu a primit și marfa. De Iulian Budușan, Joi, 30 aprilie 2020, 12:43 Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au identificat trei persoane care au comis o înşelăciune cu măşti medicinale la o farmacie din judeţ, generând un prejudiciu în valoare de 223.125 de lei. Potrivit unei informări a IPJ Maramureş, la data de 8 aprilie un bărbat, administrator al unei societăţi farmaceutice, a sesizat poliţia că a fost înşelat cu o sumă importantă de bani.
Poliţiştii de investigaţii criminale au întocmit dosar penal şi au demarat de îndată activităţile specifice pentru documentarea activităţii infracţionale şi identificarea autorilor, scrie Agerpres. Primele informaţii au relevat că victima a fost contactată de un bărbat, care a pretins că este reprezentant al unei societăţi comerciale şi care s-a oferit să-i vândă 50.000 măşti medicinale, în schimbul sumei de 223.125 de lei. Persoana vătămată a virat banii în contul indicat, însă nu a mai intrat în posesia măştilor.
Poliţiştii maramureşeni au reuşit să identifice trei bărbaţi, domiciliaţi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Galaţi şi Cluj, doi bănuiţi de comiterea infracţiunii de înşelăciune, iar unul bănuit de comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. În cursul acestei săptămâni, poliţiştii au efectuat două mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele a doi dintre suspecţi. În urma percheziţiilor au fost indisponibilizate mai multe mijloace de probă care au completat ansamblul probator administrat până în momentul respectiv. Faţă de unul dintre bărbaţii cercetaţi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Prejudiciul creat a fost recuperat în proporţie de 95%, a precizat sursa citată. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
Distribuie pe Facebook
|
Brigitte Macron, o nouă aparție exemplară. Ținuta cu care a atras toate privirile într-un orășel din Franța 1503
7 acțiuni pe care este mai bine să le eviți atunci când te certi cu partenerul 727
10 copii care le-au dat părinților emoții 452
Rusia nu-i va refuza nimănui ajutorul în combaterea pandemiei! 58
Mihaela Bilic: Nu există aliment mai bine echilibrat… Când am ciorbă mănânc doar ciorbă! 769
Un site de întâlniri organizează un experiment pentru a arăta modul în care iubirea schimbă fețele oamenilor 56
16 fotografii pe care trebuie sa le privesti foarte atent pentru a le intelege 113
20 fotografii istorice pe care nu le-ați văzut niciodată pana acum 2074
20 de peisaje unde natura a stiut sa ne surprinda 1946
30 de Fotografii rare care arată o nouă fată a acestei lumi 1090