SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

(VIDEO)Scandalos! Fermier amendat pentru că își irigă culturile!




Fermierii se confruntă cu o secetă cumplită în toate zonele țării, iar o parte dintre ei reușesc să își mențină culturile în viață cu ajutorul sistemelor de irigații în care au investit enorm. Un astfel de caz este cel al fermierului clujean Emil Turdean, administratorul fermei Agro Turdean Impex, care, însă, atunci când și-a instalat instalația de irigat s-a trezit cu poliția pe cap să îl amendeze.

 

A primit acord de la ANIF să înceapă irigarea

Într-un dialog cu jurnalistul independent Sabin Gherman, fermierul Emil Turdean, care lucrează circa 700 de hectare în zona Turzii, a povestit întreaga situație: ”Săptămâna trecută, vineri, am obținut aprobarea de la ANIF pentru a iriga în câmp. Directorul de la ANIF Cluj a dat drumul la apă și a spus să lăsăm, vineri, sâmbătă și duminică să se spele canalul de irigații pentru că nu a fost utilizat o perioadă destul de lungă și pe urmă mi-a zis să anunț colegii din organizație, fiecare să ude. Sâmbătă am luat legătura cu primarul din Moldovenești pentru că ne aflăm pe raza comunei Moldovenești, l-am anunțat că vrem să-i dăm drumul, și mi-a spus ”că știi că e drumul ăla de explotație agricolă făcut pe fonduri europene, pe unde este circulația foarte mare și chiar dacă există drum de asfaltat din sus toată lumea merge pe aici pentru că este un pic mai scurt și nu pot să-l închid, dar hai să găsim o modalitate prin care și tu și colegii tăi să puteți uda, dar să poate circula și oamenii””.

Primarul i-a cerut să asigure circulația pe drumul pe care se trage tubul

Fermierul s-a conformat indicațiilor primite de la primarul comunei: ”Zis și făcut. Tub de furtun de pompieri de 100, să ne conectăm cu el, asfaltul nu-l puteam tăia, bineînțeles, am lăsat asfaltul acolo și am băgat într-o țeavă de metal tubul de pompieri, iar peste el am pus, cum fac și mașinile de pompieri pentru că am făcut armata la Pompieri și știu cum se protejează țevile să nu se spargă, tablă și peste tablă am pus geotextil și niște pietriș. Deci, a reieșit o rampă de 5 metri și jumătate lungime, înaltă de 25 de centimetri, petriș bătucit”.

 

Soluția funcțională găsită de fermier nu a fost pe placul poliției

Soluția găsită și implementată cu succes de către Emil Turdean nu a fost pe placul autorităților: ”Când să dăm drumul la irigat, mă trezsec cu ajutorul șefului de post din comună, pe care îl cred un om respectabil, îl respectam și îl respect și acum, îl cred un polițist adevărat, adică omul e corect, este omul legii, dar m-a luat cu ”ai autorizație de închis drumul?” și i-am spus că nu este închis drumul, i-am explicat că am vorbit cu primarul și mi-a spus că ce primar, că trebuie de la Cluj. Și i-am zis că până obținem de la Cluj autorizație, că aici vreau să punctez, ca să putem noi iriga și să trecem peste drumul ăla, cu toate că există drum din sus, drum comunal, iar acesta este un drum de exploatație agricolă asfaltat pe fonduri europene, care deservește parcele alăturate”.

Criminalistica a venit să îi facă dosar

Totul a culminat când la fața locului au fost chemați cei de la Criminalistică să i se facă fermierului dosar că a blocat drumul. ”Între timp a venit un polițist de la Turda, care a fost un pic mai om, i-am spus că prin altă parte nu am pe unde trage furtunul cu apă. I-am spus că îmi asum, să mi se facă dosar penal, dar eu oricum o să ud pentru că altfel se usucă culturile”, explică fermierul.

Emil Turdean apreciază că problema nu este la nivelul poliției, ci la nivel politic – astfel de situați arată clar că nu avem niciun fel de descentralizare: ”Dacă era descentralizată primăria, comuna, absolut tot, primarul cu șeful de post din zonă puteau închide drumul acesta de exploatație agricolă sau găseam o soluție în comun și se putea circula pe aici. Deci, eu nu vreau să zic că polițistul e de vină, de vină sunt loazele de politicieni, care de atâția amar de ani nu au fost în stare să aibă măcar atâta cap, prefectul, că s-a ajuns și la prefect. Deci, oamenii ăștia nu trebuie să mai stea acolo, la sapă cu ei, că nici acolo nu-s buni”.

 

Angajații fermierului, verificați la sânge

Nu doar fermierul a fost amenințat cu amenda, ci și oamenii care lucrează pentru el și care au fost verificați la sânge. ”Când mi-au văzut muncitorii, că e de lucru prima dată până întinzi sistemul de irigații, toți au fost verificați la sânge, dacă au declarația pe propria răspundere, dacă au declarația de la firmă, parcă nu-i cunoaște, doar zilnic ne vedem. Asta înseamnă mentalitatea de om slab, și ce m-a deranjat cel mai tare a fost că venit cu exprimarea ”tu, mare latifundiar” și i-am spus că nu îmi e rușine că sunt mare latifundiar că din 90 încoace am muncit și am produs bani”.

Dorel Secară, consilierul ministrului Agriculturii a refuzat să îl ajute

Fiind din Cluj, fermierul Emil Turdean a apelat la consilierul ministrului Agriculturii, Dorel Secară, clujean și el. Mare i-a fost surpriza agricultorului când reprezentantul MADR nu a reușit să îl ajute: ”Eu am rămas mut astăzi, când am apelat la colegul meu Secară Dorel, care este consilierul ministrului Agriculturii. I-am zis să-l sune pe prefect că este de la el din partid și să-i explice ce se întâmplă și când a trebuit să apese butonul de acțiuni, ciocul mic, ciocul mic toți. Incompetență și oameni slabi în structurile statului, în toate structurile”.

După ce cazul a fost prezentat în spațiul online, jurnalistul Sabin Gherman a anunțat că fermierul Emil a fost sunat de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, și el revoltat de situație, și a primit asigurări că lucrurile nu vor rămâne așa. Să vedem…
Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

Cuplul de diamant din zodiac. Nimeni și nimic nu are cum să-i despartă 333



20 de cupluri care știu exact ca locuitul împreună este o adevărată aventură 482





10 Puncte de presiune pentru a scăpa de stres si durere 598



Nouă asistente dintr-o secție au rămas gravide în același timp. Explicația șefului 1716



20 de oameni care s-au gândit să-și facă schimbări radicale și au devenit cea mai bună versiune a lor 56



16 povești care pot fi un IMPULS pentru cei care sunt pe cale să renunțe 397



„Omul de Fier"!! Construit in urma cu mai bine de 50 de ani atrage turisti din toata lumea!!! 451



16 fete care ne-au arătat ce se poate ascunde în spatele unei fotografii perfecte 615



Elevii Români Câștigă Medalia De Aur La Olimpiada Genius Din New York! 96



12 momente în care să nu spui niciodată "Îmi pare rău" 403




SuperClipuri.com 2022