SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

A treia oară în 400 de ani când racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva a părăsit Mitropolia Iaşi




Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au ajuns, duminică, în Botoşani, în cadrul unei acţiuni a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) de binecuvântare a credincioşilor, în contextul epidemiei de coronavirus.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, însoţite de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, au trecut prin dreptul spitalelor şi bisericilor din municipiul Botoşani, după ce iniţial au parcurs trasee similare în judeţul Neamţ. Pelerinajul a vizat următorul traseu: Iași, Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani și Hârlău și se așteaptă reîntoarcerea moaștelor la catedrală în jurul orei 18.30.

Purtătorul de cuvânt al MMB, preotul Constantin Sturzu, a declarat, pentru AGERPRES, că este pentru a treia oară în istorie când racla cu sfintele moaşte părăseşte Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

"Este o deplasare, fără nicio oprire nicăieri, prin care s-a dorit să se binecuvânteze aceste locuri din Moldova şi să se întărească credincioşii. Este a treia oară în istorie când ies moaştele Sfintei Parascheva. Au mai ieşit în Al Doilea Război Mondial, când au fost duse în Sudul ţării, pentru a fi protejate, şi în 1947, când a fost acea secetă cumplită si atunci a fost dusă racla cu sfintele moaşte în mai multe judeţe din Moldova. Este un moment istoric. Din 1600 până acum este a treia oară", a afirmat Sturzu.

Oficialul MMB a subliniat că deplasarea sfintelor moaşte s-a făcut cu aprobarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

"S-a făcut această deplasare cu avizul MAI, noi oferind această garanţie că nu vor fi adunări de oameni. De aceea, nici nu am anunţat în presă. S-a făcut cu maximă discreţie astfel încât să se respecte într-un totul acele măsuri luate pentru combaterea epidemiei cu care neconfruntăm", a adăugat Constantin Sturzu.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei a precizat că acţiunea de duminică este una spirituală, însă a arătat că Biserica susţine autorităţile române şi prin alte acţiuni sociale, de natură financiară sau materială.

 

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

20 de fotografii puternice care dovedesc ca timpul este imbatabil 1115



Un medic de familie sustine ca s-a tratat singur de COVID și pe alți 400 de pacienți 348





10 lucruri ciudate care se întâmplă cu corpul tău în avion 890



Cu cine ai fost căsătorită, într-o viață anterioară, în funcție de data nașterii 1271



17 fotografii cu animale care îți vor vindeca sufletul mai bine decât psihoterapia 48



Ei sunt oamenii cu SUPERPUTERI surprinsi de camere. Ai zice ca glumim, dar numai priveste! 63978



Timp de 20 de ani un cuplu a plantat două milioane de copaci. Animalele s-au reîntors cand totul a revenit la normal 4179



5 zodii care înșală fără să fie prinse 2180



Câteva utilizări neobișnuite ale uleiului de măsline în casă 840



Câini își iubesc stapanii si stiu sa arate acest lucru in diferite moduri 234




SuperClipuri.com 2022