„Dragă doamnă profesoară! Vă scrie mama unei fetițe de zece ani…”

Vă scrie mama unei fete de zece ani. Din păcate, fata mea nu vrea să se transfere în altă grupă pentru lecțiile de engleză. Ea încă este mică și prietenele ei sunt mult mai importante decât notele mici. Vă rog să nu îi mai spuneți că părinții ei nu depun suficient efort pentru a o învăță limba engleză. Părinții, pentru copiii lor sunt un model.

Și faptul că încercați să-i explicați în mod constant că eu și tatăl ei nu suntem capabili, talentați sau sârguincioși sau pur și simplu suntem niște părinți neglijenți, ne distruge copilul. Noi chiar ne dam silinta!

Nu, nu voi mai veni la școală pentru a discuta, după cum ne cereți insistent să ne prezentăm cât mai curând, scriind despre aceasta de nenumărate ori în caietul copilului. Pentru că ultima dată când am venit să discutăm, m-ați mustrat pentru comportamentul meu chiar în prezența copilului meu.

În prezența copilul meu m-ați certat. Eu am fost nevoită să mă îndreptățesc. Nu vreau să par slabă în ochii copilului meu. Vreau să fiu puternică și de încredere. Să vă spun un secret: eu de fapt, sunt o mamă-panteră. M-am temut să îmi arăt calitățile mele deoarece m-am gândit, că nu e tocmai potrivit să o fac în cadrul școlii.

De aceea, ar fi bine să nu ne mai vedem. Nu știu cum să explic școlii moderne, că părinții, în genere nu ar trebui să facă temele pentru acasă împreună cu copiii.

Și dacă copilului nu-i reușește ceva, este problema profesorului, programelor școlare care nu corespund vârstei copilului, manualului sau așteptările sunt prea mari și așa mai departe. Bine, bine. Nu vom încerca să demonstrăm nimic nimănui și vom încerca să studiem singuri acasă.

Vreau să vă explic, că fiica mea face lecțiile cu tatăl ei, fostul meu soțul, care o vizitează de două ori pe săptămână. Da, el nu reușește întotdeauna să facă corect sarcinile date pentru acasă. Deși, sincer, nu pot să cred că un om de știință nu poate citi corect sarcinile într-un jurnal electronic. Dar, de asemenea, nu vom pierde timp pentru a demonstra că el are dreptate. Ei bine, nu întotdeauna va face ceea ce ați cerut.

Să presupunem, dar știți ceva? Fiica mea îl așteaptă și vrea să facă lecțiile doar cu el. Și, sincer, nu aș fi surprinsă dacă, de fapt, învață germana. Sau chiar dacă joacă cărți. Nu-mi pasă.

Și nici nu îl voi certa, că nu se străduiește suficient. Nu, nu-l voi certa. Să știți că limba engleză, ea cumva o va învăța, dar copilăria și comunicarea cu tatăl său nu se vor mai întoarce niciodată. Da, suntem cu toții mulțumiți de nota „6” sau „7”. Eu personal am învățat limba engleză într-o lună, când am locuit la New York și aveam deja 24 de ani.

O vorbesc fluent. Da, cred că nota pe care o primește acum, nu îi va afecta în nici un mod viitorul său. Și nu consider, că perseverența este o virtute importantă. Manualul după care învață fiica mea, mi se pare anti-pedagogic și dacă aș fi studiat la New York în baza lui, aș fi început să vorbesc mai curând în spaniolă decât în engleză.

La întrebarea de ce alți copii pot învăța limba engleză din acest manual, pot spune că unii copii sunt talentați și pot învăța ușor limbile străine. Sau, de exemplu, merg la meditații.

Nu, nu consider că este necesar să meargă la meditații. Pentru că, astfel sarcinile se dublează și nu înțeleg de ce copilul trebuie să învețe ceva, ce nu v-a aplica în practică. Mai ales că nu este capabil și nici nu îl interesează.

Da, eu cred că nu toate abilitățile ar trebui să fie dezvoltate la vârstă fragedă. Plus la asta, meditațiile costă. Dacă va merge 7 ani la meditații va trebui să plătim în jur de 10 mii de euro. Și aceste lecții vor fi în baza manualelor plictisitoare, de gramatică și înregistrări audio dubioase. Cu acești bani, în 5 ani, pot să-mi duc fiica la Londra timp de două luni și să-i găsesc o profesoară tânără și plină de viață. Se vor plimba primăvara pe străzile Londrei și vor admira narcisele galbene.

Înțelegeți diferența?

La fel ca mine, va învăța limba engleză în câteva luni. Sau la fel ca și tatăl ei, o va învăța cumva privind seriale americane. De aceea, în ochii fiicei noastre, este atât de important să rămânem un sprijin de încredere. Pentru ca ea să se poată baza pe experiența noastră. Care este mult mai productivă decât programul școlar.

Și nu uitați să îi spuneți în mod constant, că noi, părinții ei, suntem minunați!

Mulțumesc!