SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Un loc de poveste din Romania!! Țara morilor de apă de la Rudăria!!!




Cheile Rudăriei alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în sudul Banatului, pe teritoriul județului Caraș-Severin.

Pe Valea Rudăriei, în anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 până în 1910 au existat 51 de mori. Inundațiile din acea primăvară au luat 28 dintre ele. Localnicii le-au refăcut pe unele, iar pe altele le-au abandonat. Toate morile au fost protejate de câte o stâncă masivă și sunt funcționale.

La una, pentru a redirecționa apa, oamenii au săpat cu dalta și ciocanul un tunel prin munte, înalt de doi metri, lat de un metru și jumătate și lung de aproape 30 de metri. Potrivit wikipedia.org la început, roțile morilor au fost din lemn, apoi, în anii 1980, din metal.

Practic, acestea sunt acționate de forța apei. Lagărul care susține mișcarea de rotație este din cremene albă. În 24 de ore, o moară a măcinat o cantitate de 130 de kilograme de făină.

Si astăzi rândașii (de la rând) folosesc și întrețin în sistem asociativ morile de apă. O moară aparținea mai multor familii, care aveau pe rând dreptul să o folosească. O zi pe lună moara era oprită pentru întreținere, operațiune la care toți rândașii erau obligați să ia parte.

În condițiile actuale comunitatea locală nu mai are nevoie de întreaga putere de măcinare a morilor și se încearcă adaptarea obiceiului descris pentru a folosi mai puține mori odată (folosirea morilor prin rotație).

Cele 22 de mori, care fac parte din patrimoniul UNESCO, poartă numele constructorului, al locului în care sunt amplasate sau al unei “familii-şef”: “Îndărătnica de la perete”, “Moara din Ţarină”, “Moara cu Tunel”, “Popascu”, etc.

La fel ca pe vremea dacilor, localnicii din Rudăria încă macină porumbul şi grâul prin tehnica măturării de piatra morii. Sătenii povestesc că făina obţinută în acest mod este una specială şi are un gust deosebit. Localitatea Rudăria, în prezent Eftimie Murgu, se află la câţiva kilometri de Bozovici.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

„Dragă doamnă profesoară! Vă scrie mama unei fetițe de zece ani…” 2027



A intrat o bătrânică, în jur de 75 de ani. A dat bună ziua, a luat binecuvântare şi a cerut o Biblie. Părintele Leonida a întrebat-o: „- Ştii să citeşti, măicuţă? 467





9 Exerciții zilnice pentru femei după 40 de ani 1501



Sucul care regenerează funcția tiroidei, reduce inflamațiile și inițiază arderea grăsimii 222



Iubita portarului bătăuş a primit 116 ani de puşcărie 230



16 Fotografii isterice in care câinii testează răbdarea proprietarului lor până la maxim 212



Andreea Esca, despre cat s-a straduit sa-si cucereasca sotul: 'Când l-am văzut, a fost groaznic, eu nu sunt în stare să abandonez!' 271



Dupa ce a facut milioane de euro casa de moda Dior nu vrea sa recunoasca faptul ca ne-a copiat imbracamintea traditionala. 1016



VIDEO Polițist filmat cum bate un bărbat pe stradă. Poliția Capitalei anunță că agentul va fi cercetat 16



Fiecare rid de pe fața ne trimite un mesaj despre sănătatea noastră , iată 8 lucruri importante pe care le putem afla cu ajutorul lor! 895




SuperClipuri.com 2024