SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Judetul in care s-a nascut Brancus unul dintre cele mai frumoase din tara!!




Romania este cu siguranta una dintre cele mai frumoase tari din lume iar peisajele pe care le putem vedea aici pot impresiona pe oricine. De la frumusetea muntilor la farmecul marii orice judet din tara are farmecul si istoria lui care ne cuprinde pe noi toti. Astazi o sa vorbim de judetul Gorj. Judetul din care se trage si Brancusi si pe care acesta a reusit sa il faca celebru in toata lumea.

Județul Gorj este unul dintre cele 41 de județe ale României. Reședința lui este municipiul Târgu Jiu.

Izvoarele istorice atestă că încă din paleoliticul mijlociu purtătorii culturii și-au gasit adăpost în Gorj. Prima unitate administrativ-teritorială atestată documentar pe actualul teritoriu al județului a fost județul Jaleș. Teritoriul județului Gorj a fost o parte a regiunii istorice Oltenia de Nord. Acest județ a fost vreme îndelungată o unitate administrativă distinctă. Din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea județul a fost o parte distinctă a formațiunii politice condusă de Litovoi. Doar la sfârșitul secolului al XV-lea se poate vorbi de Gorj ca județ.

Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj (sud-est), Mehedinți (sud-vest), Caraș-Severin (nord-vest), Hunedoara (nord) și Vâlcea (est). La nivelul județului Gorj, pe parcursul celor 12 zile de recensământ, au fost recenzate 155.695 de locuințe și 345.771 de persoane.

Daca ajundeti in judetul Gorj trebuie neaparat sa vizitati urmatorele obiective turistice:

Parcul Național Defileul Jiului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), situată în sud-vestul țării, pe teritoriile județelor Gorj și Hunedoara.

În arealul parcului se află Mănăstirea Lainici, o mănăstire ortodoxă de călugări construită în anul 1817. Lăcașul de cult poartă hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși. Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m. Realizarea monumentului „Calea Eroilor“ se datorează în bună parte soției primului ministru Gheorghe Tătărescu, Arethia Tătărescu.

Peștera Muierilor (sau Peștera Muierii) se află în comuna Baia de Fier, Județul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peștera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peștera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbații plecau la lupte, foarte mulți copii și femei, de unde i se trage și numele. Este prima peșteră electrificată din România.

Cel mai inalt drum din Romania strabate 4 judete, astfel ca asfaltul sau se intinde in Gorj, Sibiu, Alba si Valcea. In judetul Gorj, Transalpina leaga orasul Novaci de orasul Sebes din Alba. Soseaua Transalpina a fost construita de romani, pavata cu piatra de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reabilitata dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Ranca este o statiune în curs de dezvoltare, aflata in jud. Gorj, Romania, situata la 1.600 m altitudine, la poalele varfului Papușa în Muntii Novaciului din Masivul Parang, la 18 km de orașul Novaci pe șoseaua Transalpina (DN67C), drum care este modernizat si intretinut pana in statiune chiar si pe timp de iarna. Iarna se poate urca doar dinspre Novaci, Transalpina fiind inchisa pe timpul iernii dinspre Obarsia Lotrului -Voineasa

Munții Parâng fac parte din Carpații Meridionali, grupa muntoasă Parâng-Șureanu-Lotrului, fiind cea mai mare ca suprafață dintre masivele muntoase ale României. De la est la vest măsoară aproximativ 50 de km iar de la nord la sud circa 25 km.

Munții Parâng sunt delimitați la vest de Valea Jiului, iar la est de râul Olteț și râul Lotru. La nord sunt delimitați de Munții Șureanu, prin valea râului Jiul de Est Spre sud, delimitarea este făcută de șirul depresiunilor Novaci, și Baia de Fier.

Sunt străbătuți de cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, care ajunge până la altitudinea de 2.200 m, oferind imagini spectaculoase

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

15 lucruri unice care demonstreaza ca japonezii traiesc in anul 3040! 8539



O moldoveanca, fosta concurenta la NextStar, a ajuns in finala Vocea Rusiei Kids, vezi reactia rusilor la piesa romaneasca care a cantat-o.. VIDEO 1317





20 de fotografii din Coreea de Nord care au fost interzise in această țară. Priviți de ce! 216



25 de fotografii surprinse de cei de la „National Geographic", care fac timpul să se oprească 750



23 de imagini care ne arata cat de cruda poate sa fie viata in unele situatii 358



Protest în Capitală: „Nu vrem să fim cobaii lor!” 640



24 de lucrări ale unui artist sârb care ne arată cât de mult poate schimba machiajul de nunta o mireasa 457



Aceste lucruri bizare le poti vedea numai în China!! 1522



20 de coincidențe imposibile care s-au întâmplat in realitate 5148



32 de coincidențe extrem de rare si aproape imposibil de crezut 2245




SuperClipuri.com 2024