Românca de 26 de ani care conduce o navă de 30.000 de Cai Putere! Merita sa distribuim si lucruri pozitive, nu?

Farcaș Ștefana, din Roman, are doar 26 de ani, dar ocupă un loc foarte important la bordul Fregatei Regele Ferdinand, o navă de 30.000 de Cai Putere.

”Comandant grup de luptă, navigație și observare la bordul Fregatei Regele Ferdinand, locotenent Farcaș Ștefana”, se prezintă tânăra care la 14 ani s-a înscris la Colegiul Național Militar Câmpulung Moldovenesc.

”Opțiunea pentru Forțele Navale a fost în clasa a 11-a, în urma unei excursii de studii la Academia Navală. Părinții nu au fost încântați, fiind singura fată la părinți, dar după ce au văzut că sunt fericită au fost bucuroși că fac ceea ce îmi place”, mărturisește Ștefana.

Funcția de navigator presupune executarea manevrelor cu nava, partea de manevre în condiții speciale, intrări ieșiri din porturi, tranzitări strâmtori, explică ea.

Deși este mulțumită de meseria ei, Ștefana spune că viața pe mare nu este foarte ușoară.

”Ești destul de mult plecat de acasă, te privezi de multe lucruri, libertăți, viața pe mare nu e ușoară. Mă trezesc de obicei la ora 5, să beau cafea, să citesc presa de acasă.

La ora 7 trebuie să fiu în formație, se face prezența și suntem pregătiți de începerea programului”, explică ea.

Nava pe care o manevrează are 150 de metri lungime, 4.900 de tone, 4 turbine și 30.000 de Cai Putere.

Ștefana Farcaș: La numai 14 ani, am ales să urmez o carieră militară
E Ștefana Farcaș, fata care prin ambiție și hotărâre a ajuns să conducă fregata „Regele Ferdinand“, o navă de 60.000 de cai-putere, cu care România a avut misiuni reale de luptă după al Doilea Război Mondial.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Tânără ambițioasă, sociabilă și dureros de sinceră uneori, cu o pasiune deosebită pentru ceea ce fac și meseria aleasă.

Care este povestea ta? În ce moment a apărut pasiunea pentru nave?

Am ales să urmez o carieră militară la doar 14 ani, când am dat admiterea pentru a urma cursurile Colegiului Militar Național „Ștefan cel Mare“, Câmpulung Moldovenesc. Nu știam multe la vremea aceea, cu atât mai puțin ce presupune o carieră de militar, dar cred că așa a fost să fie. Întâmplător, am aflat de această opțiune, iar a doua zi eram hotărâtă că asta vreau să fac.

Cum te-ai orientat spre Forțele Navale?

În anul 3, Colegiul Militar Național ne-a organizat o excursie de studii pe la toate categoriile de forțe din țară. Deși fiecare are farmecul și specificul ei, la Marina Militară am simțit că mi-au rămas sufletul și gândul.

Era prima dată în viață când vedeam o navă, cu atât mai multuna de război! Sentimentul este unul pe care nu am cum să-l uit… pur și simplu mi-a tăiat respirația. Eram fascinată de cum lucrează militarii pe o navă, cum fiecare prin părticica lui contribuie ca ea să funcționeze și să îndeplinească misiunea cu succes. Cred că este cea mai bună definiție pentru lucrul în echipaj și am știut că asta vreau: să fac și eu parte din această mare echipă.

Te-au susținut părinții când ai decis să te înscrii la Colegiul Militar? Cum au reacționat?

I-am luat prin surprindere, pentru că știau că făcusem o altă alegere, un liceu cu profil matematică-informatică. În două zile practic, cursul vieții mele s-a schimbat complet. Deși nu au intervenit niciodată în alegerile pe care le făcusem până atunci, de data aceasta mama nu a fost de acord.

Poate pentru că sunt singură la părinți, poate pentru că era o vârstă prea fragedă să plec de acasă, poate pentru că se gândea că mediul militar este prea dur pentru o fată de 14 ani sau poate toate la un loc.

Cert este că nu a fost de acord până nu am luat toate probele și am fost declarată admisă! Nici atunci nu cred că au fost pe deplin liniștiți, dar, văzând entuziasmul meu, m-au susținut și le mulțumesc pentru asta. Prima lună de pregătire și de inițiere în ceea ce presupune viața de militar a fost restrictivă: fără telefoane, fără vizite, fără învoiri în oraș. Așa că trecerea a fost destul de bruscă, atât pentru mine, cât și pentru familie.

Cum e viața pe mare?

Marea este mediul pentru care am fost formați ca să ne facem meseria. Pentru orice marinar, viața pe mare este frumoasă. Cu toate acestea, nu este ușor. Programul este destul de încărcat, iar marea e capricioasă.

Dar, cum se spune, „o mare liniștită nu a format niciodată marinari iscusiți“, așa că profităm de fiecare ieșire pentru a deveni mai buni, mai pregătiți. Tot pe mare am avut și cele mai frumoase și relaxante răsărituri de soare, iar delfinii care ne însoțesc uneori ne aduc de multe ori zâmbetul de buze.

Ai avut incidente în larg? Cum le-ai făcut față?

Incidente în adevăratul sens al cuvântului nu au fost, cred că datorită pregătirii atât de temeinice a membrilor echipajului. Bineînțeles, apare neprevăzutul, apar situații mai puțin așteptate, dar aici se vede coeziunea unui echipaj.

Cred cu tărie că, atât timp cât îți faci meseria cu plăcere, indiferent care este aceasta, și îți dai toată silința pentru a face ce poți mai bine, nu ai cum să nu reușești sau să nu depășești fiecare obstacol, cu atât mai mult cu cât nu ești niciodată singur, ci în echipă!

Ce sacrificii ai făcut pentru această meserie?

Ca orice lucru frumos, nici meseria de marinar nu vine fără sacrificii. Cred că cel mai relevant este timpul cât stai plecat pe mare. Deși faci ce îți place, ce îți dorești, ești departe de cei dragi, de casă. Acesta este sacrificiul pe care fiecare marinar îl face, dar totodată acest lucru ne face să prețuim mai mult timpul petrecut cu cei dragi, iar revederile să fie foarte frumoase.

Ce satisfacții îți aduce?

Satisfacțiile sunt multe și sunt cele care fac ca sacrificiile fiecăruia dintre noi să nu se mai simtă atât de pregnant. Am satisfacția unei manevre reușite, a vizitării și acostării cu succes în diferite porturi străine pe care poate n-aș fi avut ocazia să le vizitez altfel.

Am satisfacția că fac parte dintr-o echipă minunată, că învăț ceva nou de fiecare dată, că am ocazia să cunosc militari din alte marine − cu tradiții și culturi diferite − și, nu în ultimul rând, am bucuria de a mă întoarce acasă cu nava și echipajul în siguranță, încheind încă o misiune cu succes!

Ai o meserie dură, catalogată ca masculină. Cum reușești să-ți păstrezi feminitatea?

Suntem militari, suntem oameni. În spatele uniformei, pe care o port cu atâta mândrie, în spatele meseriei nu ușoare de multe ori, pe care o îndrăgesc, sunt tot eu. Își pune amprenta asupra ta o carieră militară, te formează, te face mai organizat, mai ordonat și, în același timp, te întărește.

Te învață să cauți soluții, nu să te concentrezi asupra problemei. Da, este o meserie dominată numeric de bărbați, iar relațiile dintre noi se bazează pe respect, pe încredere, pe ajutor reciproc. În spatele fiecărui militar este el/ea, o persoană cu felul ei de a fi. Meseria m-a făcut să fiu mai organizată, cu o tărie mai mare de caracter, dar la finalul zilei sunt tot eu, Ștefana, o tânără de 26 de ani.

Ce înseamnă succesul pentru tine?

Succesul înseamnă fiecare acostare în port în siguranță, fiecare apreciere a domnului comandant că nava a executat o misiune cu profesionalism. Succesul înseamnă mulțumirea mea, dar și a fiecărui membru al echipajul că am făcut tot ce am putut mai bine și cu plăcere.

Dar fericirea?

Fericirea cred că este ceea ce caută toți în viață și cred că este foarte greu de definit. Pentru mine, este totalul lucrurilor din viața mea, de la viață personală la muncă, de la lucruri mărunte la lucruri importante. Dar, cel mai important, cred că fericirea înseamnă să pot să adorm în fiecare seară mulțumită de mine.

Ce sfat le-ai da fetelor care vor să urmeze această carieră?

Să nu mai stea pe gânduri! Le aștept în Forțele Navale Române! Sincer, este un mediu extraordinar pentru a te dezvolta, pentru a învăța, un mediu cu foarte multe oportunități, în care nu ai cum să te plictisești. Sper să aibă ocazia să vadă ce presupune această meserie minunată de marinar și pe această cale, că tot se apropie, vă invit la Constanța pe 15 august, la Ziua Marinei, ca să vedeți puțin din ce presupune Marina Militară, dar și pentru a fi alături de noi!