SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Top 10 cele mai periculoase, dar uimitoare căi ferate din lume




Când ne gândim la vacanță, mulți dintre noi ne dorim să ajungem cât mai repede la destinație, astfel alegem avionul. Cu toate acestea, unii se înarmează cu lecturi scrise de Agatha Christie sau cu un iPod și pornesc în călătorie, cu trenul.

Într-adevăr, de cele mai multe ori condițiile din tren nu sunt cele mai bune, însă dacă te înarmezi cu răbdare o să constați că merită să alegi acest mijloc de transport. În plus, există multe trasee care te fac să ai pielea de găină atunci când le parcurgi, fiind locul potrivit pentru a îți testa limitele.

Cum ți se pare să treci cu trenul pe lângă un vulcan activ, care poate să erupă în orice moment? Unii dintre noi ar spune că este o nebunie, însă chiar și așa, Ruta Aso Minami din Japonia este fascinantă.

Daca nu ai fondurile necesare – câteva mii de euro – pentru o călătorie adevărata, poți oricând să călătorești cu gândul, prin intermediul lumii virtuale.

Află care sunt cele mai periculoase, dar și spectaculoase, rute de tren din întreaga lume!

GeorgeTown, Colorado

Acest traseu a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru industria minieră, dar în prezent operează doar în timpul verii pentru transportul turiştilor. Situată în Munţii Stâncoşi din Colorado, calea ferată GeorgeTown Loop plimbă turiştii prin cele mai periculoase şi pitoreşti locuri ale zonei.

Nariz Del Diablo sau Nasul Diavolului, Ecuador

Această rută este cunoscută ca fiind cel mai dificil traseu de cale ferată din lume și a fost construită între anii 1860-1874. Din nefericire, în anul 1997 alunecările de teren au afectat destul de mult ruta El Nariz del Diablo, iar în prezent turiștii se pot bucura de călătoria cu trenul doar 12 kilometri, însă au parte de o experiență de neuitat și se pot bucura de spectacolul naturii.

Death Railway, Thailanda

Calea ferată a m0rţii din Thailanda şi-a căpătat numele din cauză că, în timpul construcţiei sale de-a lungul junglei tailandeze, au mur1t peste 90.000 de muncitori şi peste 16.000 de prizonieri de război ai Aliaţilor. Istoria sa creează o senzaţie stranie tuturor celor care se încumetă să circule pe aici.

Chennai-Rameswaram, India

Faptul că rutele din India se numără printre cele mai periculoase căi ferate din lume este arhicunoscut. Acest pod de cale ferată din India are o lungime de 1.315 metri – 359 metri fiind deasupra râului Chenab şi 650 metri de-a lungul unui viaduct.

Aso Minami, Japonia

Ruta Aso Minami este una dintre cele mai periculoase trasee de tren din Japonia, deoarece se află în apropierea Muntelui Aso, un vulcan activ. Astfel, călătorii pot asista oricând la o erupție.

Tren a las Nubes, Argentina

Tren a las Nubes, sau “trenul norilor” a fost construit în 1932, iar acum este folosit strict în scopuri turistice.

Acesta este unul dintre cele mai înalte construcţii feroviare din lume și trece prin câmpuri de tutun, ferme și câmpii.

Kuranda Scenic Railroad, Australia

Acest traseu uimitor a fost construit în secolul al XVIII-lea, între Cairns și Kurandis și te poartă prin pădurile tropicale australiene, precum şi prin Parcul Naţional.

Cumbres și Toltec, New Mexico

Construit în 1880, traseul Cumbers and Toltec Scenic este spectaculos. Trenul circulă în sudul Munţiilor Stâncoşi între oraşeele Antonito (Colorado) şi Chama (New Mexico). Acesta este deschis pentru turişti în perioada de vară. Linia a fost costruită iniţial ca o extensie de la Durango la Antonito (New Mexico). Din totalul de linie construit până în 1970, statele New Mexico si Colorado au cumpărat 64 mile între Antonito şi Chama pe care operează Cumbers and Toltec Scenic Railroad, iar porţiunea între Chama şi Durango a fost abandonată, iar apoi demontată în 1971.

Outeniqua Choo-Tjoe, Africa de Sud

Trenul Outeniqua Choo Tjoe circulă între oraşele George şi Knysna. Traseul are o lungime de 42 mile şi se parcurge în 2 ore. Linia ferată a fost terminată în 1928. Din cauza ploilor torenţiale şi a inundaţiilor din 2006 acest traseu a fost închis de autorităţile locale. În prezent există o campanie de redeschidere a rutei.

White Pass și Yukon, Alaska

Cu siguranţă, această cale ferată vine cu o istorie impresionantă. A fost construită în 1898, în timpul goanei după aur din Klondike, fiind considerată, în acel moment, o sarcină imposibilă. Calea ferată urcă aproximativ 914 metri pe o distanţă de doar 20 de mile (aproximativ 32 km).

Deşi este o piesă remarcabilă a infrastructurii feroviare, doar curajoşii călătoresc pe această cale ferată deosebit de abruptă.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

La 2 zile după ce și-a îngropat soțul a intrat pe laptopul lui. Atunci a înțeles totul. S-a prăbușit 4315



Cum erau tratați pacienții cu boli psihice în urmă cu 100 de ani! Tratamentele barbare la care erau supuși! Cine scăpa VIU, nu mai era niciodată OM! 151





8 alimente și băuturi care pot stimula sănătatea femeilor 60



Cura cu sfeclă rosie + morcov – o combinaţie câştigătoare în tratarea acestor boli grave 3572



Cel mai rapid KO al lui Moroșanu! L-a bătut pe “reptilianul” Cuk în primele secunde ale meciului (VIDEO) 1165



Social Media a creat o societate a narcisiștilor 36



O melodie foarte frumoasa !! Cine-i mama si are fete ! Daca ti-a placut nu uita sa dai mai departe - VIDEO 130853



Un bărbat divorțat oferă 20 de sfaturi de mariaj, pe care nu trebuie să le ignori 1108



20+ Lucruri epice pe care părinții noștri vor să le stearga din trecut 169



20 de oameni care nu au deloc situatia sub control 1930




SuperClipuri.com 2024