SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Abandonat de mamă la naștere, a trecut de la chirpici și orfelinat, la o afacere de peste 1 milion de euro




Cornel Manaz este un tânăr antreprenor, în vârstă de 27 de ani, care poate deveni un model pentru cei care au lipsă de încredere în ei. A fost abandonat de mamă la naștere, iar despre tatăl său nu știe nimic. Le-a povestit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava că atunci când s-a înscris la facultate puțini au știut că e orfan și nu pentru că i-a fost rușine, ci pentru că a vrut să reușească prin „ceea ce poate, nu printr-un statut de caz social”.

Până la 12 ani a trecut prin două orfelinate. Mergea pe la oamenii din apropiere și îi ajuta prin curte la diverse treburi gospodărești pentru a mânca ceva mai bine. La 12 ani a învățat să facă chirpici și ajutat-o pe o asistentă să-și facă o casă. I-a devenit ca o soră mai mare. Zece ani mai târziu, din întâmplare, a avut parte de o întâlnire emoționantă cu ea, în Italia, într-o vacanță.

Viața a început să i se schimbe după Revoluție, după ce doi voluntari, familia Ibi și Olaf Lippold din Germania, au venit la orfelinat și l-au plăcut atât de mult pe Cornel încât au locuit împreună o perioadă.

Însă când era în clasa a VIII-a, stagiul voluntarilor s-a încheiat. „Despărțirea de ei a fost cel mai greu lucru cu care m-am confruntat în viață. Am învățat că lumea vine și pleacă în viața ta și asta te învață să iei decizii”, a povestit Cornel pentru reporterii de la Monitorul de Suceava.

Proiectul lui Cornel: „Ajută-i să zâmbească!”

În timpul liceului a început să se implice în diverse proiecte sociale pe care tot el le-a demarat. Așa a apărut, de exemplu, campania „Ajută-i să zâmbească”, care sprijinea copiii cu dizabilități din Siret. În clasa lui i-a încurajat pe colegi să doneze câte un leu pentru a le cumpăra dulciuri, apoi campania s-a extins în tot liceul, apoi în tot orașul, iar proiectul există și acum.

După liceu a intrat la Facultatea de Științe Economice, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în ultimul an și-a făcut o firmă de amenajări interioare. Un an mai târziu a văzut o firmă a unui concern austriac cunoscut într-o parcare din Suceava. A mers la ei și i-a întrebat dacă nu vor un colaborator în România. I-au spus că nu, însă le-a lăsat cartea de vizită, iar după aproximativ un an s-au răzgândit și l-au sunat.

„Aveam 1.500 de euro strânşi. Am căutat o maşină potrivită în Germania, am găsit un Mercedes Vito care costa 10.000 de euro. L-am sunat pe neamţ, i-am spus că am un avans de 1.500 şi am nevoie să cumpăr maşina asta. L-am întrebat dacă mă creditează un an. Dacă îmi merge bine, plătesc maşina, dacă nu, i-o restitui şi pierd banii de avans şi ce reuşesc să-i mai plătesc lunar. A zis ok şi am făcut târgul. Am achitat maşina şi am folosit-o până anul trecut, când am donat-o unei familii cu şapte copii”, a mai povestit Cornel.

Acum e căsătorit, are o firmă cu opt angajați, iar firma sa are o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro. „Mi-a dat Dumnezeu mai mult decât am meritat. Sunt motivat să-i ajut pe cei care nu stau într-un colţ şi-şi plâng de milă. Pe oameni trebuie să-i ajuţi să se dezvolte pentru că dacă doar îi hrăneşti, stagnează. Un an îi sprijin, dar pe urmă vreau să văd contribuţia lor pentru a-şi face viaţa mai bună”, e de părere Cornel.

SURSA: Monitorul de Suceava

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

Medic german: ’’Toată lumea trebuie să știe că apa alcalină omoară cancerul!”Cum se prepară: 56716



14 imagini uimitoare, surprinse la momentul potrivit, pe care nu trebuie să le ratezi 797





Cel mai sănătos pește. Este de 1.500 de ori mai eficient decât medicamentele 533



Eleva care a pictat scara blocului în Brăila. Opere de artă, în locul pereților cu var alb scorojit 751



25 de oameni care știu cum să se distreze când văd o statuie 1860



Ai ce invata de la ea! 12 citate spuse de legendara Elizabeth Taylor 457



Mesajul unui profesor a devenit viral: „Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare. Sunteți o generație aproape pierdută” 46554



20 de lucruri care pot deruta pe cineva care pune piciorul în Asia pentru prima dată 362



Perla Bicazului, distrusă de tone de gunoaie. Oamenii nu mai stiu sa respecte valorile tarii 150



Vecinii lui au crezut ca locuieste intr-o COCINA‚, dar cand au pasit in interior au avut un SOC. WOW! 70957




SuperClipuri.com 2024