SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Micuţa invadează spaţiul câinelui pentru a-l pupa, provocând o reacţie pe care nici măcar tatăl nu o anticipase




Este important să fim mereu atenţi când avem atât copii mici şi câini sub acelaşi acoperiş.

Ar trebui să fim şi mai precauţi atunci când copilul se apropie de animal, pentru că indiferent de cât de multă încredere avem în animalele de companie, acestea pot fi imprevizibile.

Totuşi, o reacţie greşită a unui câine pe care îl iubim şi preţuim este o raritate, deoarece patrupedul rămâne loial familiei şi are un instinct de protecţie faţă de cei mici.

Micuţa Quinn, din San Antonio, Texas, îl adoră pe Larry, câinele Ciobănesc Alb Elveţian al familiei şi a topit inimile tuturor după ce a fost surprinsă pe cameră în timp ce-i oferă o mulţime de pupici.

Dar partea cea mai bună abia acum urmează şi poate fi văzută în reacţia câinelui, care este pur şi simplu adorabil.

Fetiţa nu este suficient de mare pentru a vorbi, drept urmare comunica prin intermediul gesturilor, mimicii sau al sunetelor nearticulate.

Potrivit unui mesaj publicat pe YouTube, câinele Larry are cu 9 luni mai mult decât Quinn şi s-a ataşat de ea imediat după ce părinţii săi au adus-o acasă de la maternitate.

Acum, Quinn doreşte să-i arate animalului sau toată dragostea ei şi îl copleşeşte cu mulţi pupici pe nas.

Acesta pare indiferent la început, dar apoi se ridică şi reacţionează într-un mod care o face pe copila să strige de bucurie.

Din fericire, tatăl a fost acolo pentru a surprinde momentul adorabil pe cameră, iar acum imaginile au devenit virale.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

VIDEO Polițist filmat cum bate un bărbat pe stradă. Poliția Capitalei anunță că agentul va fi cercetat 16



Dieta grupei sanguine – Iată cum slăbești în funcție de grupa ta sanguină 2755





FinTech-ul romanesc Beez testeaza o optiune prin care vrea sa te faca sa renunti la creditul pentru cumparaturi 52



Stiati ca Ceausescu a facut si minuni? Din mâna conducătorului s-au născut bijuteriile României 2219



23 de fotografii maiestuoase cu capodopere genetice pe care nu le vedem în fiecare zi 1296



12 băieți care merită o medalie pentru abilitățile lor de a-si face iubitele fericite 1226



19 Oameni care au avut un singur loc de muncă, dar au dat greş 704



21 de oameni care au dus la extrem si cele mai banale lucruri 499



Tabula Traiana, un monument unic in lume de care foarte putina lume stie!! 367



Încă un ministru român s-a făcut de râs la Bruxelles. „Dăncilul de la Ministerul Muncii a încurcat foile la Bruxelles“ 1707




SuperClipuri.com 2024