SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

5 descoperiri medicale revoluționare, care au salvat milioane de vieți




Medicina nu a fost întotdeauna așa cum suntem obișnuiți să o vedem. Timp de sute de ani, afecțiuni precum pneumonia sau apendicita erau mortale, iar chirurgii habar nu aveau că trebuia să se spele pe mâini înainte de operație și acordau puțină atenție țipetelor pacienților tăiați și străpunși cu instrumentele medicale (pe atunci încă nu exista anestezie).

1. Anestezia

-Anestezia nu te adoarme intotdeauna
Exista 4 tipuri diferite de anestezie, insa unul singur te adoarme si te lasa inconstient in timpul interventiei chirurgicale. Tipul de anestezie folosit depinde de procedura pe care urmeaza sa o faci, starea de sanatate si, de multe ori, de preferintele personale.

-Anestezia este o procedura sigura
Desi in trecut anestezia era asociata cu numeroase riscuri, in prezent este considerata o procedura medicala sigura. Si asta datorita progreselor realizate in domeniul tehnologiei si in procesul de dezvoltare a medicamentelor.

-Efectele secundare ale anesteziei sunt relativ minore

-Nu trebuie sa te temi ca te vei trezi in timpul operatiei
Unele persoane se tem ca se vor trezi in timpul anesteziei generale si ca vor paraliza. Acest lucru este, insa, extrem de rar, iar medicii anestezisti folosesc numeroase strategii pentru ca pacientii sa nu se trezeasca.

2. Asepticele și antisepticele

Până în secolul al XIX-lea, chirurgii nu se gândeau nici măcar să se spele pe mâini înainte de o operație sau de o naștere. Dezinfectare? Acest concept le era străin.

Era ceva normal să se utilizeze același instrument chirurgical nesterilizat pe mai mulți pacienți! Ca rezultat, cele mai multe operații se încheiau cu cangrenă și septicemie.

3. Razele X, descoperite din greşeală

La început s-au numit „raze Roentgen”, de la numele fizicianului german care le-a descoperit în anul 1895. Wilhelm Roentgen făcea experimente cu un tub catodic, când a observat că un panou fluorescent din laboratorul său a început să strălucească. Fenomenul a apărut şi atunci când tubul era acoperit cu o hârtie neagră şi groasă. Fizicianul şi-a dat seama că energia emisă de tub poate să treaca prin obiecte, aşa că a aşezat diverse lucruri în faţa acestuia, observând cum panoul fluorescent străluceşte de parcă nimic nu ar sta în calea razelor.

Până la urmă, Roentgen şi-a pus mâna în faţa tubului şi cu mare uimire a constatat că pe panoul fluorescent îşi poate vedea oasele. Deci la numai câteva minute de la descoperirea razelor X, omul a descoperit şi cea mai importantă aplicaţie a lor, cea medicală. Astăzi, medicii folosesc razele X ca să vadă prin ţesuturi, până la oase. Cu ajutorul lor se descoperă fracturile osoase, cariile dentare, obiectele înghiţite. Iar o variantă modificată a razelor X se foloseşte pentru a vedea ţesuturile moi cum sunt plămânii, vasele de sânge, intestinele.
Citeşte întreaga ştire: Cum funcţionează razele X şi de ce sunt utile

4. Antibioticele

Fără antibiotice, viața era extrem de grea și de scurtă, pentru că orice infecție îți punea viața în pericol. A avea tuberculoză, tuse convulsivă sau pneumonie era echivalent cu a fi condamnat la moarte.

Ideea că unii microbi pot fi combătuți cu ajutorul altora exista deja în secolul al XIX-lea. Dar primul antibiotic a fost descoperit de către cercetătorul scoțian Alexander Fleming în 1928.

5. Vaccinurile

Înainte de secolul al XIX-lea, milioane de oameni mureau în fiecare an în Europa din cauza epidemiei de variolă, iar supraviețuitorii rămâneau adeseori cu sechele majore. Variola nu a iertat pe nimeni: atît monarhii, cît și oamenii obișnuiți au devenit victimele ei, iar rata mortalității atingeadepășea pragul de 80%.

Ideea că oamenii s-ar putea infecta de bunăvoie pentru a deveni ulterior imuni la aceeași infecție a apărut cândva în secolul X. Medicii chinezi vaccinau persoanele sănătoase cu un lichid dintr-o sticlă utilizată de pacienții cu variolă.

Dar și aceste metode erau foarte periculoase: rata mortalității era ridicată. Prima persoană care a reușit să inventeze o metodă eficientă și relativ sigură de vaccinare a fost medicul de țară Edward Jenner.

Sursa

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

10 lucruri pe care trebuie sa le faca cuplurile inainte de culcare pentru a fi fericite 3471



Doi fotografi încep să facă poze cu câini si cu balerine - fotografiile îți vor topi inima. Acest videoclip a convins milioane de persoane sa se apuce de balet 132





Aceşti bărbaţi care se uită după femei dovedesc că trăim într-o lume plină de ispite 2364



Cea mai ASCULTATA melodie GRECEASCA de dragoste din toate timpurile! Elli Kokkinou - Den Ginete! 65146



15 Fapte uimitoare despre animale pe care nici profesorul tău de biologie probabil nu le știe 544



Ceea ce observi prima dată în imagine, spune multe despre scopul vieții tale ! 1635



Dragoș Bucur spune de ce i-a fost ușor să adopte o fetiță de etnie romă 874



20 de persoane care în mod clar isi traiesc viata dupa propriile regului 39



14 exemple care dezvăluie esența logicii masculine și feminine 142



15 imagini care dovedesc faptul sunt cei mai talentați artiști sunt COPIII 1826




SuperClipuri.com 2025