SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Această bunică nu credea că prinţul Harry o va recunoaşte – reacţia lui când o vede spune totul




Membrii unei familii regale se vor bucura întotdeauna de simpatia oamenilor. Nenumăratele vizite în diferite ţări sau capitale îi aduc în contact cu aceştia, uneori chiar şi de mai multe ori. Văduva unui veteran de război a avut parte de cea mai frumoasă surpriză atunci când un membru al Casei Regale a Marii Britanii nu a ales să treacă nepăsător pe lângă ea, ci i-a oferit un moment nespus de emoţionant.

Dragostea pentru ţară şi pentru conducătorii acesteia se simte, se moşteneşte şi se duce mai departe, chiar dacă cei care şi-au dat viaţa pe frontul de luptă nu mai sunt printre noi. Deşi soţul său a pierit, Daphne Dunne nu a uitat niciodată că acesta şi-a dedicat întreaga viaţă patriei sale şi a continuat să preţuiască nespus Familia Regală a Regatului Unit al Marii Britanii. În topul preferaţilor săi se află prinţul Harry, pe care şi-a dorit cu ardoare să îl întâlnească ori de câte ori ajungea în Sidney, acolo unde ea locuieşte.

Pentru prima dată avea să îl cunoască în urmă cu 2 ani, iar când Prinţul Harry a revenit în Sidney, bătrânica de 97 de ani l-a aşteptat în mulţime, pe o ploaie crâncenă, sperând că acesta o va recunoaşte. Purtând cu mândrie medaliile primite de soţul său, Daphne a aşteptat timp de două ore ca Prinţul Harry să îşi facă apariţia, iar când acest lucru s-a întâmplat, toate speranţele sale au devenit realitate.

Cu o bunătate ieşită din comun, Prinţul Harry s-a aplecat asupra bunicuţei, a luat-o în braţe şi chiar i-a oferit o sărutare pe obraz. Toţi cei prezenţi au fost emoţionaţi de această reîntâlnire frumoasă. Tot respectul pentru astfel de oameni care ştiu să îşi respecte poporul!

sursa: LiveBiz.ro

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

16 celebrități care in loc sa îmbătranească, parca întineresc odată cu trecerea anilor 235



Bea bere ca să te simți mai bine. Berea are beneficii uimitoare!! 178





9 frumuseți celebre care au fost „ratustele urâte" in copilarie și au devenit idoli pentru milioane de fani 156



Problema cancerului poate fi rezolvata!! Google ne vine in ajutor! 329



Alege-ți profesia ideală, în funcție de semnul zodiacal 262



20 de invenții pe care o sa le vrei imediat cum le vezi 1411



Pilda celor doi pomi... O citești într-un minut și o ții minte toată viața! 561



Ciolacu: Aşa cum am promis, corectăm în Parlament ordonanţele Guvernului PNL. Solicit liberalilor o minimă decenţă 69



O lingurita de ulei de masline pe stomacul gol iti poate salva viata.. Vezi cum ! 10094



Nu mai faceți asta! 7 greșeli pe care le faceti înainte de somn, din cauza cărora vă îngrășați 2426




SuperClipuri.com 2022