Jurnal de salvator: „Nu am apucat să iau Lumină”
| ||||||
Pe Ştefan îl ştii deja. Ieri a intrat din nou în tură la ISU Bucureşti-Ilfov. După 24 de ore, s-a intors acasă extrem de obosit.
Ştefan Baută, ISU Bucureşti-Ilfov: „A fost o tură grea. Am avut 7 pacienţi, toţi confirmaţi cu COVID-19. Gândiţi-vă că a fost o tură de am plecat dimineaţă la ora 10 şi am ajuns seara la 6 în unitate. Cel mai greu caz, probabil, emoţional, a fost o pacientă în vârstă de 38 de ani, care a fost confirmată la ora 4 dimineaţa cu acest virus.”
Chiar dacă îi este greu la fiecare intervenţie, Ştefan încearcă să liniştească pacienţii de care are grijă.
„Interacţionăm tot timpul cu ei, comunicăm cu ei, încercăm să îi facem să, cum am mai spus, să nu simtă greul prin care trec prin acel moment. Acest inamic invizibil numit COVID-19 nu ţine cont de haina pe care o îmbrăcăm, de statutul social, de ziua sfântă care este astăzi.”
Tocmai pentru că numărul intervenţiilor a fost foarte mare, „nu am apucat să iau lumină, am lumânarea aici, trebuie să mă duc prin vecini să pot să iau şi eu Lumina Sfântă să pot să mi-o aduc acasă.”
Ştefan a avut câteva minute libere şi şi-a sunat soţia. „Am vorbit aseară pe la vreo 12 şi ceva, înainte să plec la un caz, am vorbit cu ea, i-am spus ce se transmite în această zi sfântă. Aştept să treacă aceste zile grele să pot să mă duc să o iau şi să o aduc acasă. Această sărbătoare ar trebui făcută în familie. Astăzi este mai greu şi înteleg şi este mai bine aşa. Să ne protejăm familia de acest virus.”
După două zile de odihnă, Ştefan va merge din nou la serviciu, pentru a salva vieţile celor care sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19.
Distribuie pe Facebook
|
Unde sunt RROMII?? Peste 500 de motociclisti AU LUAT cu asalt un SAT de rromi care LE-AU UCIS un CAMARAD! Cea mai DURA‚ confruntare din cate am vazut!! Asta de MOBILIZARE!! 66114
10 transformări ale actorilor în personaje uimitoare 75
Cu o lună înainte de un infarct miocardic, corpul te avertizează - iată cele opt semne 17433
Om de știință băgat la închisoare după ce a descoperit că viruși cauzatori de moarte ajung în corpul uman prin intermediul vaccinurilor 101163
„Elevii pleacă demotivaţi total de la şcoală şi sunt convinşi că sunt proşti, pentru că nu fac faţă manualului" 188
21 de oamenii care știu cum sa ne surprinda cu pozele lor 636
20 de fotografii perfecte pentru care orice fotograf și-ar vinde sufletul 36
5 Locuri misterioase din lume pe care nu vi se permite să le vizitați 2275
Cum să obțineți recoltă de ceapă care să vă ajungă pe un an întreg – din experiența unui grădinar 5987
15 fotografii sincere pentru oricine este dezamăgit de această lume 327