Camioane militare transportă morții în alte orașe din Italia, după ce Bergamo nu mai face față numărului de victime
Orașul italian Bergamo nu mai face față numărului uriaș de victime. O parte dintre morți au fost transportați miercuri seară cu ajutorul camioanelor militare spre alte orașe din afara regiunii Lombardia
Convoaiele au traversat mai multe localități și ilustrează dimensiunea dramei din Italia. 60 de sicrie au fost transportate de militari de la cimitirul local din Bergamo spre alte 11 localități: Acqui Terme, Brescia, Cervignano del Friuli, Domodossola, Modena, Parma, Piacenza, Rimini, Serravalle Scrivia, Trecate și Varese
Dricurile aşteaptă la coadă în faţa porţilor închise ale cimitirului Monumental din Bergamo: oraşul lombard şi regiunea din care face parte sunt cele mai afectate de pandemia de coronavirus din Italia, cu 4.300 de cazuri, a relatat și agenția France-PresseCamerele mortuare din acest oraş din nordul Italiei nu mai pot primi toate sicriele, care sunt trimise, prin urmare, direct la cimitir.
Victimele pandemiei nu pot avea funeraliile obișnuite, interzise în Italia, la fel ca și celelalte adunări. Persoana decedată primeşte doar o binecuvântare rapidă.
Angajaţii de la pompe funebre şi cei câţiva apropiaţi ai persoanelor decedate care sunt acolo poartă mască de protecţie, înconjuraţi de o tăcere care pare să se fi abătut asupra întregii ţări, unde numărul morţilor, care se apropie de 3.000, riscă să egaleze numărul deceselor din China.
„Este un ciclu continuu. Am cerut ajutorul firmelor de pompe funebre din alte regiuni. Au venit din Emilia-Romagna, din Trento, pentru a ne ajuta”, spune primarul Giorgio Gori. „Avem cu toţii apropiaţi, prieteni, cunoştinţe care sunt bolnavi, spitalizaţi sau chiar pe moarte. Nu există doar aspectul mediatic, citirea ştirilor groaznice din ziare. Există de asemenea şi experienţa directă a propriei reţele de relaţii”, afirmă edilul.
Pe de altă parte, potrivit agenției Reuters, dacă bilanțul oficial pentru coronavirus în Italia se apropie de 3.000, în realitate el ar putea fi mult mai mare, pentru că și în azilele de bătrâni se înregistrează zilele acestea o creștere semnificativă a numărului de decese, numai că nimeni nu-i testează pentru coronavirus pe acești oameni.
Distribuie pe Facebook
|
15 Celebrități care dovedesc existenta călătoriei în TIMP 1729
10 lecții pe care le înveți într-o viață 287
FII ATENT!!! Atacatorii informatici profită de PANDEMIE pentru a escroca.CUM TE PROTEJEZI? 66
Bea bere ca să te simți mai bine. Berea are beneficii uimitoare!! 178
22 de fotografii care dovedesc că este mai bine să nu te întorci la moda anilor ’80 642
10 femei uimitoare din istoria științei care au schimbat lumea 212
Povestea singurei femei pe care Freddie Mercury a iubit-o pentru întreaga sa viață 2947
Ea este romanca care a reusit sa obtina cel mai important premiu pentru chimie oferit de Marea Britanie! 61
O moldoveanca, fosta concurenta la NextStar, a ajuns in finala Vocea Rusiei Kids, vezi reactia rusilor la piesa romaneasca care a cantat-o.. VIDEO 1317
Un hotel se întinde pe două ţări şi, practic, poţi dormi în ambele simultan 572