SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Coronavirusul lovește fără discriminare demnitarii lumii




Lista oficialilor europeni infectați cu coronavirus se lungește în fiecare zi, ultimele cazuri fiind cele ale ministrului de interne din Austria și soției premierului Canadei, ambii testați pozitiv. În România, parlamentarul PNL Sergiu Chițac a fost depistat pozitiv, iar întreaga conducere liberală, inclusiv premierul interimar Ludovic Orban au intrat în autoizolare.

Australia

Ministrul de interne din Australia, Peter Dutton, a fost testat pozitiv pentru coronavirus, scrie Reuters.

"În această dimineață, m-am trezit cu temperatură și dureri în gât. Am contactat imediat Departamentul de Sănătate din Queenslan și am fost testat pentru COVID-19”, a anunțat acesta, potrivit Reuters.

Australia a înregistrat 156 de cazuri de infecții și 3 decese, însă autoritățile locale se așteaptă ca numrul victimelor să crească.

 

Canada

Soția premierului canadian, Sophie Grégoire Trudeau, a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus, a anunțat joi noaptea Biroul lui Justin Trudeau.

În schimb, premierul Justin Trudeau este sănătos și nu are niciun fel de simptome, dar va sta și el la izolare timp de 14 zile.

Soții Trudeau s-au întors dintr-o călătorie la Londra, iar doamna Trudeau a afișat „simptome ușoare ca gripa, inclusiv febră scăzută seara trecută”, se arată în declarația de joi.

Franța

Ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a fost infectat cu noul coronavirus, a anunţat luni cabinetul său, subliniind că acesta este „în stare bună” şi se află la domiciliul său din Paris, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ministrul a fost testat pozitiv astăzi” după ce a manifestat „simptome”, a precizat guvernul. Franck Riester a petrecut câteva zile săptămâna trecută în Adunarea Naţională, unde au fost confirmate mai multe cazuri.

Deputatul francez de Alsacia, Jean-Luc Reitzer, a fost infectat cu coronavirus și se află în stare gravă, la terapie intensivă

Reitzer, 68 de ani,un veteran al Parlamentului francez, fiind deputat din 1988, a fost internat dîn 5 martie upă ce a început să prezinte simptome ale bolii.

În Adunarea Națională a Franței, un angajat al bufetului parlamentar fiind testat și el pozitiv și pus în carantină la el acasă. De asemenea, un angajat al restaurantului este spitalizat, fiind suspectat și el de infecție cu coronavirus. Bufetul și restaurantul din Adunarea Națională au fost închise.

În Franța sunt până în acest moment 2976 de cazuri de coronavirus confirmate, 61 de decese și 129 de pacienți la Terapie Intensivă în stare gravă. Duminică au loc alegeri municipal, iar școlile, grădinițele și universitățile se vor închide de luni. Președintele Macron a declarat că ar fi posibil să se închidă granițele, dar că decizia trebuie să fie la nivel european.

Marea Britanie

Ministrul Sănătăţii Mintale din Marea Britanie, Nadine Dorres, a fost testat pozitiv, după ce săptămâna trecută s-a întâlnit cu sute de persoane în Parlamentul de la Londra şi chiar a participat la o recepţie alături de premierul Boris Johnson.

Liderul din Downing Street însă nu va fi testat pentru coronavirus, pentru că nu are simptome. „Îi urez ministrului Sănătăţii Mintale recuperare rapidă”, a spus Boris Johnson, premierul Marii Britanii.

În Marea Britanie, numărul îmbolnăvirilor depistate a ajuns la 590, iar al celor care au murit, la zece.

 

Spania

Irene Montero, ministrul pentru egalitatea de șanse, a fost infectată de coronavirus. Ea este partenera de viață a vicepremierului Pablo Iglesias, liderul partidului Podemos. Iglesias a intrat în carantină.

Familia regală spaniolă, care a participat la un eveniment alături de Montero, și-a anulat programul public pentru a se testa de urgență, iar cele două camere ale parlamentului și-au suspendat activitatea pentru 15 zile.

Până acum în Spania au fost înregistrate 2968 de persoane infectate și 98 de decese. Cel mai mare focar este în regiunea Madrid, cu 1388 de infecții și 38 de decese.

Ca urmare, în capitală și împrejurimi au fost închise, până pe 23 martie, toate școlile, grădinițele, creșele și universitățile, iar evenimentele cu peste 1.000 de persoane au fost interzise. Măsuri similare urmează să fie luate și în Catalonia, Galicia, Murcia și Țara Bascilor.

Brazilia

Fabio Wajngarten, secretarul de presă al președintelui brazilian, a fost testat pozitiv la coronavirus, potrivit CNN. Președintele Braziliei, 64 de ani, s-a autoizolat, iar starea lui de sănătate este monitorizată.

Fabio Wajngarten s-a întâlnit cu președintele Donald Trump, 73 de ani, la reședința acestuia din Florida, dar acesta nu s-a testat pentru coronavirus.

Joi, Donald Trump a spus că știe că secretarul de presă brazilian a fost diagnosticat cu coronavirus. „N-am făcut nimic neobișnit, doar am stat alături pentru un timp”, a declarat Trump.

Joi, autoritățile de la Washington au anunțat că nu mai este permis accesul publicului în Casa Albă.

Iran

Printre cei infectați se află unul dintre cei șapte vicepreședinți ai Iranului, Massoumeh Ebtekar, care supraveghează afacerile femeilor. Ea este tratată acasă, iar membrii echipei sale au fost testați, informează agenția de știri IRNA.

Mojtaba Zolnour, șeful comisiei pentru securitate națională și afaceri externe a parlamentului, a contractat și el virusul, apărând într-un videoclip postat de agenția de știri Fars, spunând că se afla în carantină.

Iraj Harirchi, șeful grupului de lucru coronavirus al guvernului, a declarat că și el a contractat virusul.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

10 manevre de condus pe care trebuie să le reții odată pentru totdeauna 3366



O domnisoara își căuta un soț bogat. Un bancher bogat a si răspuns la doleanțele fetei 1200





20 de actori care au jucat rolul unor oameni celebri în filme și asemănarea dintre ei este neașteptata 1671



20 de designeri scolari care au avut un singur lucru de facut si au dat gres 247



Cele 7 izvoare din Bucegi au cea mai pură apă de pe Planetă unde nu există nicio bacterie! 653



Te sperie facturile? Cum să faci CĂLDURĂ în casă fără să porneşti caloriferele 205



15 parodii foto care arată modul în care bărbații văd femeile pe Instagram 196



Un frizer priceput ! O frumoasa tanara isi tunde parul scurt. Transformarea ei a emotionat o lume intreaga .. Da mai departe acest articol - VIDEO 7109



22 de fotografii dramatice care ne-au rupt inima in bucati 9838



16 cele mai neobișnuite școli pe care nimeni nu poate sa le depaseasc 706




SuperClipuri.com 2024