SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Unica in lume aceasta pestera din Romania este locul in care cerul si pamanatul parca comunica




Romania este una dintre cele mai frumoase tari din lume iar lucrurile pe care le gasim aici sunt absolut superbe fiind greu sa vedem aceste locuri in alte parti. Putem trece cu usurinta de la mare la mune si de la deal la campie. Insa pe langa aceste lucruri si pesterile din Romania sunt unele dintre cele mai spectaculoase din intreaga lume.

Această fereastră spre o altă lume este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 m şi relativă de 140 m faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, un adevărat râu de grohotiş.

Peştera are o intrare relativ mare, de circa 6×4 m. Imediat după aceasta fereastră a timpului  urmează două galerii: prima, foarte îngustă, are numai 10 m lungime; cealaltă este largă şi înaltă ca un palat extraterestru, cu podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte în primii 15 m şi cu blocuri mari de calcar în rest, prăbuşite peste vechi concreţiuni.

Sala Mare (30x20x10 m) are podeaua accidentată din cauza numeroaselor blocuri prăbuşite. Din colţul sud-estic porneşte o galerie, la început ascendentă, cu mult material clastic, care se ramifică după 20 m. În dreapta galeria se termină cu trei diverticule scurte.

Minunea apare în galeria din stânga coboară la un lac de smarald,  prins între pereţii unei diaclaze, lat de 1 m, lung de 10 m şi adânc până la 3 m. Prezenţa lacului într-o peştera fosilă suspendată în calcare puternic fisurate se explică prin impermealizarea puţului galeriei cu argilă de decalcifiere.

 

Pentru cei care doresc să viziteze peştera, calea de acces pleacă din D.N. 64A Râmnicu Valcea – Olăneşti, în dreptul satului Cheia se urmează, circa 16 kilometri, un drum modernizat şi forestier, apoi poteca nemarcată pe malul stâng al pâraului Cheia, până în Cheile Cheii.

Speram sa vedem tot mai multi turisti care vin in aceste locuri sa le viziteze pentru ca sunt unice in lume prin frumusetea lor.

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

25 de fotografii rare care aruncă o lumină asupra vieții din trecut 2882



Aceasta fetita a fost umilita de profesor si n-a mai rezistat. Reactia ei face toti banii. BRAVO! 24055





23 de animale a căror dimensiune este diferita de tot ce am vazut pana acum 602



15 fotografii interesante care dezvăluie multe despre corpul tău 882



Profetiile savantului român Anghel Rugină: „POPORUL MEU SĂ AFLE și SĂ ÎNȚELEAGĂ ! La nivel global “cărțile sunt făcute”! Oamenii ăștia sunt prea deștepți și prea puternici!” 922



Ce spirit de animal ai, în funcție de semnul zodiacal 527



Fasole păstăi la borcan pentru iarnă 55



Cel mai rapid KO al lui Moroșanu! L-a bătut pe “reptilianul” Cuk în primele secunde ale meciului (VIDEO) 1165



Cel mai înțelept SFAT de la o batranică: ”Niciodată nu pedepsiti copiii pentru pozne” 524



11 părinți care sunt atât de cool încât au fermecat întregul Internet 36




SuperClipuri.com 2024