SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Un tată fericit şi invidiat pentru cei 19 COPII ai săi, pe care i-a crescut frumos, fără ajutor de la stat




O familie a fost binecuvântată de Dumnezeu cu 19 copii. Doisprezece dintre ei au părăsit deja casa părintească, locuind şi lucrând peste hotare. Ceilalţi şapte sunt liceeni şi studenţi.

Cu 15 ani în urmă, presa din Moldova scria despre familia Ungureanu din satul Căpriana, raionul Strășeni. Atunci aveau 17 copii, iar înainte de revelion, s-au născut gemenii Dima și Nicu. În acel moment, Maria și Mihai s-au gândit că ajunge.

După 15 ani, jurnaliştii mers din nou la Căpriana, în vizită la familia Ungureanu. Capul familiei în timp repara camionul din ogradă, a invitat jurnaliștii în casă.

„În casa lor te simți foarte bine, se vede că a fost construită cu dragoste. În casă nu am mai văzut atâta încălțăminte pentru copii, dar chiar și încălțăminte nu e chiar multă, se vede că au mai plecat din copii. Gazdele ne-au așezat la masă, una foarte mare, puțin incomod, doi oameni la o așa masă mare”, scria un reporter.

Când erați toată familia acasă, nu încăpeați la această masă mare, nu-i așa? Pe rând cred că vă așezați la masă.

– Nu e adevărat, încăpeam toți, ne înghesuiam, dar încăpeam. În schimb eram toată familia împreună.

La întrebarea unde sunt copiii, Mihai a răspuns că „2 învață la univeristate în Chișinău, alți trei la Strășeni, fac liceul. Din 19 copii, 12 deja au plecat peste hotare, trăiesc și muncesc acolo. Ne sună zilnic, avem apeluri din Franța, Spania, Italia și Olanda. S-au căsătorit majoritatea, avem deja 8 nepoți.”

–E mai ușor de trăit acum? Nu trebuie de gătit, de spălat, de făcut curat pentru o armată întreagă.
–Când erau mici, îmi era mai ușor, spune Mihai. Nu simțeam eu că e greu.

–Cum așa? Toți trebuie hrăniți la timp, trebuie educați, ajutați cu un sfat, cu rezolvarea problemelor fiecărui copil, de găsit bani pentru a întreține o așa familie mare.
– Acum ne trezim cu soția, copii nu sunt acasă… e plictisitor, neobișnuit.

Mihai are 60 de ani, soția sa Maria are 53, doi bunici tineri. În toamnă, fiul lor Ștefan se va căsători. La nuntă vor veni toți copiii acasă, împreună cu familiile lor.

–Vedeți acolo în deal? Acolo am viță de vie, iar acolo, arătând în altă parte, acolo cresc porumb. Poama o cresc pentru vânzare, dar și copiii nu ne uită, ne ajută.

După spusele lui Mihai, statul nu i-a ajutat foarte mult, dacă nu chiar deloc.

–Doar pe vremea lui Voronin primeam câte 600 de lei pe lună, spune zâmbind dl Ungureanu, cum s-a schimbat guvernarea, bani nu am mai văzut. Stați că mi-am amintit, fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță ne-a cadonat odată 2000 de lei.

În timp ce mă petrecea, cu lacrimi în ochi Mihai mi-a spus „degrabă și ceilalți vor pleca, vom române doar în doi cu Maria.. Măcar bine că odata pe an ne strângem toți acasă, toată familia. Atunci în casă devine mai strâmt chiar.”

Se vede că celui mai fericit tată din Moldova îi este dor de vremurile când în casă era strâmt, când în casă se auzeau voci de copii.

–Cred că toți vă invidiază, la câți copii aveți.

– Ne invidiază, dar nu pentru că avem mulți copii, pentru altceva. Ne invidiază că trăim bine, unii au doi copii și nu sunt în stare să îi crească. Eu când aveam copii mici, aveam 4 vaci, porci, găini, animale am și acum multe. Niciodată nu am umblat cu băutul, copiii trebuiau educați. Devreme am aflat ce înseamnă responsabilitate. Făceam bani cum puteam, lucram pe unde apucam. Mă mândresc că împreună cu Maria am educat așa copii, care nu beau, nu fumează, care au crescut adevărați oameni.

sursa: regional.md

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

Cifrele sunt umflate, ne vor în casă pe toți pentru a provoca o criza mondială și noi reguli ca să ne conducă ca pe oi - 138



15 LOCURI CARE TE VOR FACE SĂ LAȘI TOTUL ÎN URMĂ ȘI SĂ EXPLOREZI LUMEA 117





Primele 4 meserii care vor dispărea în 25 de ani. Oamenii vor avea colegi roboți 2487



10 filme cu moduri absurde de a transmite mesaje din realitatea noastră 100



Elevul genial dintr-un sat din Suceava: face zilnic 50 de kilometri pentru a merge la şcoală şi a luat argint la Olimpiada 4165



A muncit timp de 13 ani fiind plecată în Spania, iar cu 8.000 de euro a revenit în România. Toată averea a investit-o într-o afacere pentru care nimeni nu-i dădea vreo șansă, dar acum câștigă bani din ea! Iată ce face această femeie 2569



Un drum din România a fost inclus de o revista din AMERICA într-un top al celor mai frumoase trasee de străbătut cu maşina 107



Dacă aveți tensiune arterială ridicată, sau vene varicoase, începeți să faceți aceste 7 lucruri 3091



Cum arată mama Mirelei Vaida. Cele două seamănă izbitor 826



21 de fotografii care ne dovedesc că renovarea cu propriile mâini este un compromis fără încetare 245




SuperClipuri.com 2024