SuperClipuri.com Top articole Toate categoriile Ultimele cautari

Ne îndrăgostim de 3 oameni în viața asta și fiecare dintre ei își are rostul său




Se zice că într-adevăr ne îndrăgostim de 3 ori în decursul vieții, dar de asemenea se mai zice și că fiecare dintre aceste iubiri își are rostul și cauza sa.

Cel mai des prima dragoste se întâmplă când suntem încă pe băncile școlii. Aceasta e dragostea ideală, idilică, ruptă din povești.

Credem cu tărie că va fi unica noastră iubire din viața asta și nu contează dacă ceva merge greșit, pentru că în adâncul sufletului suntem convinși că așa se simte dragostea cu adevărat.

În jocul acesta al iubirii contează mai mult ce spun alții decât ce simțim noi cu adevărat. Așa este dragostea „adevărată”.

A doua dragoste este cea dificlă, care ne învață cine suntem și cum trebuim iubiți. Aceasta este dragostea care doare, care trece prin minciuni și manipulări. Ba chiar poate deveni o dragose ciclică, pentru că ni se pare că de data aceasta va fi diferit. Cu toate astea, finalul este deseori chiar mai rău decât precedentul.

Uneori este un sentiment nesănătos, narcisist. Se pot întimpla abuzuri emoționale, mintale sau chiar și fizice. E o dramă cu urcușuri și coborâșuri, extreme emoționale și comportamente de dependență, unde oferind minimumul, așteptăm maximul. Asta este dragostea pe care o vrem adevărată. A treia iubire este cea pe care nu o aștepți. Cea care pare incorectă la prima vedere și ne distruge toate idealurile și standartele.

Este iubirea care apare neașteptat și ne dezechilibrează complet pentru că nu a fost planificată. Aici nu există loc pentru așteptări despre cum trebuie să funcționeze lucrurile sau presiuni ca să devii altceva decât ești. Un asemenea sentiment ne schimbă complet viziunea și ne arată că poate fi și altfel decât cum ne-am închipuit-o.

Este foarte posibil că nu toți trecem prin așa iubire în viața asta, dar totul este din cauza faptului că n suntem gata pentru ea. Realitatea ar putea fi că am trebui să aflăm ce este iubirea mai înainte de a o înțelege. Doar au existat oameni care au iubit o singură dată și au rămas fideli iubirii lor până la ultima respirație.
Fericiți cei ce reușesc să simtă această iubire.

Fără îndoială este însă că are cea aparte prima iubire, că are ceva sfâșietor în sine a doua iubire și ceva absolut uimitor a treia. Adevăul este că „dragostea va veni când o aștepți mai puțin.”

Ti-a placut acest Articol ? Lasa un like si distribuie pe facebook. Iti multumim !
Distribuie pe Facebook

Mai multe video de pe site

O Pitipoanca din Romania a vrut sa isi faca o POZA dar din pacate a apasat pe VIDEO... Vezi ce a iesit pana la urma - VIDEO 63691



Cat de mult s-au schimbat aceste17 celebritati de la primul lor eveniment pe covorul roșu pana in prezent 31





17 Fotografii pe care trebuie sa le privesti de doua ori pentru a intelege ce se intampla 2419



22 de Persoane ale căror auto-ironie a cucerit Internetul dintr-odata! 2141



Am stat degeaba izolați? Virusul dispare oricum după 70 de zile! ANALIZA profesorului Isaac Ben-Israel 49



Program special pentru magazine, înainte de Paștele Catolic și cel Ortodox 18



Cum arată vedetele emisiunilor noastre TV preferate în viața reală cand nimeni nu le filmeaza 459



(VIDEO)O căţeluşă lăsată să moară, a născut legată şi şi-a îngrijit puii zile în şir, până a fost găsită 21



Traian Băsescu avertizează: 15 Mai este prea devreme să relaxaţi măsurile de izolare. Amânați pentru 15 iunie! 616



26 de fotografii complicate pe care trebuie sa le priviti de mai multe ori pentru a le putea intelege 79




SuperClipuri.com 2025